Se întâmplă de multe ori să vorbim mai mult decât este necesar într-o conjunctură anume, riscând să cădem din sfințenia vorbei în povara bârfei sau a insultei. Și odată ce își face apariția vorba nepotrivită în locul tăcerii, decalogul înțelepciunii care zice de nouă ori să taci, iar a zecea oară să vorbești, și atunci puțin, intră în desuetudine, locul său fiind luat de urâciunea vorbirii neorânduite. Momentul în care libertatea de opinie a celui de lângă tine capătă un caracter ofensator la adresa ta ca persoană este punctul de plecare din care un creștin adevărat începe să se nască, să crească și să tindă spre desăvârșire în Dumnezeu. El învață astfel să treacă cu vederea, să îngăduie, să ierte sau chiar uneori să nu-i pese de jignirile care îi sunt aduse de cei din jurul său, pornind chiar de la îndemnul de aur al Mântuitorului Iisus Hristos: „De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre” (Matei 6, 14-15). Altfel spus, virtutea noastră nu se arată numai atunci când suntem mângâiați („Cu mângâierea, şi fiarele devin mieluşei”, zice proverbul), ci atunci când suntem insultați, în funcţie de reacţia noastră la insulta primită, trecem sau nu trecem testul. Dacă împlinim porunca lui Hristos: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă” (Luca 6, 28), suntem creştini model. Dacă ne împotrivim şi răspundem jignirii cu altă jignire, atunci cădem şi noi la nivelul celui ce ne-a jignit. „Pe de o parte, îl jigneşti pe cel ce te jigneşte, pe de altă parte, te străduieşti să semeni cu el. Spune-mi, dacă îl acuzi pe cel care te jigneşte, de ce păcătuieşti făcând şi tu aceleaşi fapte?” (Sf. Ioan Gură de Aur) Va trebui să luăm atitudine faţă de „loviturile” pe care le primim. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă şi o „reţetă”: „Spune-mi, dacă cineva zice că soarele este negru, pe cine afectează? Pe soare sau pe el? Cu siguranţă că pe el însuşi.” Acelaşi lucru este valabil şi pentru cel care ne jigneşte. Pe sine se jigneşte, pe el se batjocoreşte. „Cel ruşinat nu este cel care aude înjurăturile, ci cel care le rosteşte.” Şi peste toate îţi foloseşte să împlineşti porunca Domnului: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri” (Luca 6, 28). Astfel, noi ne vom sfinţi şi se va odihni sufletul nostru, în timp ce acela care ne jigneşte se va tulbura şi se va osândi.
