„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Mereu pregătiţi pentru lucrarea Bisericii”
În această săptămână au avut loc activități catehetice pentru copii şi tineri în mai multe parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. La Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe”-Vechi din Craiova, s-au adunat peste 60 de tineri, care au serbat 9 ani de lucrare neîntreruptă sub oblăduirea Maicii Domnului.
Unul dintre cele mai importante evenimente din sectorul activităţilor de cateheză şi al lucrului cu tinerii în Arhiepiscopia Craiovei l-a constituit săptămâna aceasta împlinirea a 9 ani de activitate pentru Grupul „Tinerii Maicii Domnului”. Momentul a fost marcat duminică, 7 august, la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe”-Vechi din Craiova. Aici s-au adunat peste 60 de tineri care au luat parte mai întâi la Sfânta Liturghie. După ce au primit Sfânta Cuminecare, au fost organizate mai multe activităţi festive. Astfel, alături de pr. Mihail Scorbură, coordonatorul grupului, tinerii au mers în pelerinaj la Mănăstirea Jitianu, locul unde a fost înfiinţat grupul. A fost organizat, de asemenea, un picnic în zona Ziului şi un program artistic în Parcul Tineretului. „Este un moment cu totul aparte pentru noi. Această aniversare înseamnă în fapt certitudinea că lucrarea noastră în sânul Bisericii a fost cu folos şi am reuşit să aducem multe bucurii în rândul semenilor noştri. Mulţumim în primul rând Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu pentru binecuvântarea părintească şi pentru tot sprijinul acordat. Suntem, de asemenea, recunoscători tuturor binefăcătorilor şi colaboratorilor noştri. În acest context, întâlnirea noastră a fost şi una de bilanţ, cântărind astfel tot ceea ce a fost de folos pentru semenii noştri. Gândul nostru pentru viitor este că trebuie să fim mereu pregătiţi pentru lucrarea Bisericii, să formăm alţi tineri pentru misiune, să promovăm valorile credinţei şi tradiţiei noastre româneşti”, a mărturisit pr. Mihail Scorbură, coordonatorul Grupului „Tinerii Maicii Domnului”.
De 9 ani în slujba misiunii şi filantropiei creştine
Grupul de cateheză „Tinerii Maicii Domnului” se numără între cele mai de tradiţie grupuri de tineri din Arhiepiscopia Craiovei. A luat fiinţă la data de 8 august 2007, fiind închinat spre purtare de grijă Maicii Domnului. Întreaga activitate a fost coordonată de preotul Mihai Scorbură. În decursul timpului, lucrarea catehetică, misionară şi filantropică a tinerilor din Grupul „Tinerii Maicii Domnului“ s-a legat de mai multe locaşuri de închinare din Cetatea Băniei. Primul dintre ele a fost Mănăstirea Jitianu. Aici s-a scris începutul acestei frumoase tradiţii, numărul membrilor crescând simţitor odată cu activităţile organizate în curtea străvechii vetre monahale. De la simple întâlniri şi discuţii pe diverse teme duhovniceşti, cercul de interes al tinerilor a crescut. Antrenaţi în acest cerc dinamic, plini de pasiune şi dragoste creştină, „Tinerii Maicii Domnului“ au reuşit să împletească poruncile Sfintelor Evanghelii în propriile fapte.
Latura catehetică şi-a conturat o dimensiune filantropică şi misionară menită să sprijine activităţile organizate de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei. Îmbrăcaţi în frumoasele straie populare olteneşti, tinerii au devenit nelipsiţi de la evenimentele bisericeşti sau de la procesiunile anuale organizate de hramurile catedralelor chiriarhale, ale sfintelor locaşuri şi mănăstiri din eparhie. În frunte cu preotul coordonator, tinerii au luat parte la proiecte de anvergură iniţiate de Centrul eparhial, cum ar fi: Congresul Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei, activităţi de caritate şi filantropie, la implementarea programelor de cateheză „Alege şcoala!”, „Hristos împărtăşit copiilor” sau „Calea mântuirii”.
De la Mănăstirea Jitianu, grupul a trecut la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie“ din Craiova, la Paraclisul „Sfântul Ilie“ din Craiova şi mai apoi la Biserica-paraclis „Sfântul Gheorghe“-Vechi din municipiu, unde a rămas până astăzi.