Casa de Cultură a Municipiului Calafat a găzduit săptămâna aceasta o întâlnire literar-duhovnicească, legată de lansarea unei cărți deosebite, unice în literatura noastră. „Cancerul, dragostea mea”, scrisă de regretata prof. Mioara Grigore, a fost prezentată de profesor Viorel Grigore, soțul autoarei, şi prof. Antoaneta Fera.
După București și Constanța, Calafatul a fost a treia localitate în care lucrarea regretatului dascăl de religie Mioara Grigore a fost lansată. Bolnavă de acest flagel al zilelor noastre, cancerul, autoarea a găsit puterea de a-și mărturisi viața prin această scriere. La lansarea cărții a vorbit profesoara de limba și literatura română Antoaneta Fera, care a mărturisit că „lucrarea este un lucru extraordinar pentru Calafat. Prin valoarea ei, această carte va avea un viitor în literatura noastră”.
„Suferința nu distruge demnitatea umană, ci o pune în evidență”
Invitat special la acest eveniment a fost profesorul Viorel Grigore, soțul autoarei, care a oferit detalii speciale despre munca de creaţie a soţiei sale şi despre greutatea crucii pe care a purtat-o. „Pentru mine, Mioara este o sfântă, eram speriat să nu o pierd. Ea a fost aceea care m-a transformat din misoginul care eram și care trăiam fără Dumnezeu, să mă apropii de Cel Preaînalt. A fost un privilegiu să particip la această «ducere a crucii» cu Mioara, s-a creat o legătură vie. A existat această triadă: eu - Miorița - cancerul. Observi cât de minunat e Dumnezeu și observi că nu poți trăi fără iubirea Lui”, a mărturisit Viorel Grigore. Referindu-se la experiența care a avut-o în spital atunci când mergea împreună cu soția sa, Viorel Grigore a evidenţiat faptul că „în spital toți oamenii percepeau lumea nu ca noi, ci cu alți ochi. Am întâlnit oameni mari, cu lucrări importante realizate pentru societate și care în momentele acelea nu mai aveau nici o valoare. Am întâlnit și oameni foarte bogați care aveau în conturi milioane de lei. Însă și pentru aceștia, aceste valori nu mai contau. În spital găsești școli duhovnicești extraordinare. În fiecare salon de spital poți găsi un exemplu de mic munte Athos. Există tot timpul un ultimatum. Însă toți oamenii aveau o speranță extraordinară prin care iubirea lui Dumnezeu lucrează. Suferința nu distruge demnitatea umană, ci o pune în evidență”.
Legat de cartea soţiei sale, profesorul Grigore a recunoscut că, prin conţinutul ei experimental, „ajută oamenii și îi întărește, ea le oferă sprijin celor care sunt în această suferință. Este o carte apreciată nu numai la nivel național, ci și internațional, dovadă că până acum a fost tradusă în limbile engleză-americană și rusă, urmând ca în scurt timp să fie tradusă și în limbile spaniolă și germană”.
„Dacă Dumnezeu îngăduise să trăiască în mine, de ce nu m-aș bucura cu adevărat?”
Întâlnirea a fost una emoționantă, deoarece au fost prezenți alături de soțul scriitoarei și patru din cei cinci copii ai lor: Maria, Antonia, Nectarie și Iustinia. Prezența familiei Grigore i-a ajutat pe cei prezenţi să înţeleagă trăirile și sentimentele Mioarei, asumarea vieții și a crucii vieții. „Urc și privesc crucea. Mă așteaptă răbdătoare, așa cum m-a așteptat o viață... Mă așteaptă să o iau cu o bucurie a asumării, așa cum ar face orice creștin adevărat. Cancerul era al meu și numai al meu, făcea parte din toată ființa mea, cancerul poate eram eu, dar poate că-mi era prea frică să recunosc asta... și, de ce nu, poate că el era speriat de mine, că de atâția ani fusese și el destul de hăituit și hărțuit de mine. Și pentru prima dată simt o milă teribilă față de toate acele celule bolnave, care se încăpățânau cu îndârjire să trăiască. Dacă Dumnezeu îngăduise să trăiască în mine, de ce nu m-aș bucura cu adevărat?” (fragment din lucrare).
„Referinţe critice”
Despre temerara creaţie literară a Mioarei Grigore, cunoscutul critic literar Dan C. Mihăilescu, spune că „este o carte absolut specială, singulară din toată viața mea. Orice ziarist ar începe cu o serie de epitete maxime și superlative absolute de genul: cutremurător, amuțitor, amețitor, tulburător, zăpăcitor. Eu am preferat epitetul pilduitor. Este o carte de o încărcătură umană de suferință și bucurie, de extaz și agonie pe care eu nu am întâlnit-o în literatura și memorialistica noastră”.
Această lucrare este și un testament al Mioarei Grigore pentru familia sa, pentru rude, pentru cei care au ajutat-o, pentru cei care s-au rugat pentru ea, mărturisindu-le tuturor dragostea. „Titlul volumului este amăgitor. Te face să crezi că ții în mâini o carte despre cancer și când colo cartea este, de fapt, o poveste de dragoste. Crezi că vei citi o carte despre moarte și la sfârșit constați că ai aflat, în sfârșit, ce este învierea. Este un roman de dragoste trepidant, crud, în care viața își atinge propriile limite și i se dezvăluie cititorului în toată nuditatea ei”, spunea scriitorul și cecetătorul Ciprian Voicilă.
Autoarea cărții a fost dată ca model de adevărată soție și mamă, primind în anul 2014, din partea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Diploma de onoare „Maria Brâncoveanu”.
