O lucrare mult încercată sub vremuri

Există o modă în ultima vreme de a face discuţie pe marginea locaşurilor de închinare aflate în construcţie. Cei mai grijulii au întocmit chiar liste, aşteptând cu nerăbdare să vadă clipa în care acestea se vor finaliza. Şi ca să nu mai lungim vorba, caz concret: Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Craioviţa Nouă, municipiul Craiova.

Într-o îngrijorare aproape eshatologică, unii se întrec în întrebări şi frământări legate de soarta viitoarelor locaşuri de închinare din Cetate. Ar fi, se pare, prea costisitoare, prea mari şi poate „prea placate cu marmură”, după socotelile domniilor lor. Ba mai mult, unii mai cu seamă, „iubitori de săraci”, trag semnale de alarmă că în Biserică n-ar mai fi destulă grijă pentru cei aflaţi în lipsuri. Auzind atât de des despre toate acestea, ne simţim datori să astâmpărăm, dacă va fi cu putinţă, pornirile pătimaşe şi poate, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să ridicăm de pe umerii unora povara grijilor celor multe.

Odată cu prăbuşirea comunismului, primul imbold de libertate a venit din Biserică. Omul redevenea liber să privească spre Dumnezeu de sub cupola infinită a cerului. Lanţurile nepăsării şi povara ateismului erau alungate odată pentru totdeauna din viaţa socială. Fără a fi sau nu de acord cu aceasta, prea onorabilii formatori de opinie de astăzi au uitat că întreaga nepăsare s-a risipit prin credinţa noastră ortodoxă, în glasul clopotelor trase din catedrale, la Sfintele Liturghii: „Precum se stinge fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţa focului...” (Stihurile Sfintelor Paşti). Atunci, în ’89, noii reprezentanţi ai puterii laice din Cetatea Băniei veniseră la Mitropolie pentru binecuvântarea de a ridica în Craiova cea mică (Craioviţa) cetate trainică pentru Dumnezeul libertăţii. Era un dar pe care, în acele vremuri, cu toţii se simţeau datori să-l împlinească. Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul”, de care unii, în mod curios, se împiedică astăzi, a prins aripi să sprijine cupola libertăţii noastre de gândire, de trăire şi de simţire ortodoxă.

Luând seama la mărturiile vremii, ne întrebăm retoric: să fie oare astăzi vorba de alungarea acestor sentimente din ograda sufletului nostru sau poate doar de... trăncăneală din partea unora? Vorbim despre „când va să fie” sau „cât de repede”, sau „cât mai durează”, fără să ne dăm seama de valoarea lucrului în sine. Ne amintim de săraci şi-i punem la socoteală atunci când vine vorba de argumentarea trăncănelii noastre, ştiind că în locul în care aruncăm cu pietre nu numai săracii, ci şi noi toţi vom primi bogăţia milostivirii lui Dumnezeu. Unde este atunci valoarea cuvântului înşirat pe hârtie sau, şi mai mult, spus cu atâta tărie „pe sticlă”, înaintea telespectatorilor?

Dincolo de toate acestea, cu toată convingerea o spunem că prea mare nu poate fi nimic pentru cel cu inimă mare, ci numai, poate, pentru cel mic! Şi încă ceva... „trăncăneala multă, sărăcia omului!” (în cazul de faţă, ne pare rău să spunem, sufletească).

Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” se găseşte în cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Piatra de temelie a fost aşezată în luna martie a anului 1990, de către fostul Mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu. În prezent, cu directa purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, sfântul locaş este aproape gata din punct de vedere edilitar, urmând să se aplice şi pictura.