„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
O moştenire jertfelnică, împlinită peste ani
Alături de biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea doljeană, biserica filie din Corniţa prezintă o importanţă deosebită pentru istoria bisericii oltene. Ridicat în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, sfântul locaş de închinare face mărturie peste ani a unei jertfe de credinţă şi mărturisire adusă de credincioşii olteni şi de preoţii lor în vremea prigoanei comuniste.
Sfântul locaş din localitatea Corniţa, judeţul Dolj, a fost ridicat într-o perioadă extrem de grea pentru credinţa ortodoxă. În acea perioadă, regimul comunist ateu interzicea categoric zidirea de noi biserici, încât şi cele începute mai înainte, neprimind autorizaţie de construcţie, au rămas mult timp neterminate. Din acest considerent, biserica din Corniţa apare ca o mărturie vie despre timpurile grele ale prigoanei comuniste, dar şi o mărturie de neuitat a curajului, dârzeniei, devotamentului, fermităţii şi spiritului de jertfelnicie al credincioşilor şi preoţilor ortodocşi din această vreme întunecată, biruită de lumina credinţei şi de curând intrată pentru totdeauna în filele istoriei, ai cărei trăitori şi mărturisitori suntem şi noi.
Preotul Nicolae Văietiş lucra împreună cu zidarii
Meritul principal în ridicarea acestui sfânt locaş îl are inimosul, curajosul şi harnicul preot Nicolae Văietiş. Încurajat de oamenii satului şi susţinut de Mitropolia Olteniei, cucernicul slujitor a început lucrările şi le-a terminat în câţiva ani, inclusiv pictura bisericii. El s-a implicat personal în lucrările de construcţie, de zidărie, dulgherie, fierărie şi toate celelalte. Pe toate le-a executat ireproşabil, ajutat şi de unii meşteri pricepuţi şi devotaţi, precum şi de locuitorii satului. Cei care l-au cunoscut îndeaproape mărturisesc că era nelipsit de pe şantier şi lucra împreună cu meşterii zidari.
Biserica a fost amplasată în extremitatea estică a satului, la marginea cimitirului din Corniţa. Aşezarea ei aici s-a făcut cu un scop anume, întrucât exista o mică suprafaţă de teren nefolosit de circa 5-6 ari, fiind astfel o justificare înaintea autorităţilor de stat. Fiind totuşi încurajat, susţinut şi luat sub protectoratul vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu, părintele Nicolae a reuşit astfel să ridice această biserică în numai câţiva ani, făcând să înscrie o frumoasă pagină de istorie autentică.
Cel care păşeşte astăzi pentru prima dată în această bisericuţă rămâne cu siguranţă impresionat. La intrare, în pridvor, apare chipul blând şi smerit al părintelui Nicolae (acum trecut la cele veşnice), într-un mic tablou. Cu ochi scânteietori, plini de multă lumină şi bucurie, privindu-i pe enoriaşii săi, îi primeşte la slujba Dumnezeieştii Liturghii, iar aceştia, în semn de mulţumire, îşi îndreaptă către Tatăl Ceresc primul gând de recunoştinţă pentru părintele şi păstorul lor bun şi muncitor. În pronaos, la locul destinat ctitorilor, pr. Nicolae, în chip smerit, a rânduit a se picta chipul Patriarhului Iustin Moisescu şi cel al Mitropolitului Olteniei, Nestor Vornicescu.
Biserica este pictată într-un stil renascentist cu nuanţe populare româneşti, accesibil tuturor. Sfinţii au dimensiuni mari, sunt viguroşi şi puternici, biruitori ai păgânătăţii antice. Ei le inspiră credincioşilor încredere în biruinţa de care au nevoie împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi ai creştinismului, în lupta lor de zi cu zi împotriva păcatelor şi a patimilor omeneşti.
O moştenire dusă mai departe
Munca, eforturile şi jertfa părintelui Nicolae au fost apreciate şi continuate la această biserică. Astfel, în ultimii cinci ani s-au întreprins mai multe lucrări în sfântul locaş. În vederea bunei întreţineri, s-a pardosit tot interiorul cu gresie, pardoseala fiind complet degradată, putrezită, uzată şi necorespunzătoare pentru desfăşurarea slujbelor. Peste toate au trecut mai mult de 30 de ani şi nimeni nu mai reparase sfântul locaş de închinare. S-a zidit înăuntrul bisericii o sobă mare de teracotă. În exterior, biserica a fost văruită, iar acoperişul a fost vopsit. S-a ridicat o clopotniţă din beton, în apropiere, precum şi un foişor acoperit, necesar pentru credincioşii satului care vin aici la sărbătorile mari şi la hramul bisericii pentru pomeniri. S-a amenajat curtea bisericii şi s-a reparat împrejmuirea ei şi a cimitirului, aflat în apropiere. Sfântul locaş a fost dotat cu cele necesare, cu obiecte, covoare şi scaune. Au fost iniţiate de asemenea ample lucrări de filantropie şi caritate pentru credincioşii aflaţi în nevoie. Îndeosebi cu prilejul marilor sărbători creştine, preotul străbate distanţe de circa 6-7 km pentru a cerceta fiecare familie în parte şi a aduce mângâiere celor săraci.