„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
O săptămână de rugăciune la Seminarul Teologic din Craiova
Elevii Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova au participat săptămâna trecută la programul liturgic dedicat primei săptămâni din Postul Mare. Sfintele slujbe au fost săvârşite la paraclisul şcolii, fiind completate cu o serie de prelegeri pe teme ziditoare de suflet, susţinute de profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova. Cu acest prilej, elevii seminarişti s-au spovedit şi s-au împărtăşit în cadrul slujbei euharistice. Vineri, 3 martie, în mijlocul lor s-a aflat IPS Părinte Irineu, care le-a vorbit despre semnificația acestei perioade. „În această săptămână am participat la sfintele slujbe, îndeosebi la Pavecernița cea Mare, unde am citit împreună Canonul Sfântului Andrei Criteanul sau Canonul cel Mare. În aceste rugăciuni, acest sfânt ierarh al Bisericii noastre a cuprins mulțimi de învățături din Vechiul Testament și din Noul Testament, adunând în fața noastră exemple şi pilde de pocăinţă, ziditoare de suflet. Sfântul Andrei Criteanul a pornit chiar de la strămoșul Adam, care a căzut în păcatul neascultării, în «păcatul dorințelor deșarte», aşa cum spune rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Apoi, Sfântul Andrei Criteanul vorbeşte despre atâția drepți din Vechiul Testament, de pocăința acestora, și în chip deosebit de Prorocul David, cel care a alcătuit Psalmul 50 atunci când a greșit înaintea lui Dumnezeu și Preamilostivul l-a iertat pentru fapta sa. Pe de altă parte, Sfântul Andrei a arătat și nepocăința unora care nu s-au îngrijit de suflet și care au primit în schimb osânda veșnică. Evident că exemplul cel mai concludent de rugăciune, de urmat, este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc”, a subliniat IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.