„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Oaspeţi de seamă la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”
Craiova a găzduit, în perioada 17-22 iunie 2019, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, prilej cu care, spre finele manifestării, participanţii au fost invitaţi la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, unde a avut loc una dintre sesiunile de comunicări.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în după-amiaza zilei de 19 iunie, Seminarul Teologic din Craiova a găzduit invitați din întreaga lume pentru a participa la un maraton poetic internațional. În deschiderea întâlnirii, prof. univ. dr. Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, a accentuat importanța istorică a prezenței poeților din 40 de țări în curtea seminarului din Craiova. Arhid. prof. dr. Pătularu Ionuț-Adrian, directorul seminarului și care a vorbit din partea Părintelui Mitropolit Irineu, a transmis mesajul de felicitare și de binecuvântare pentru toți cei prezenți la acest moment festiv. De asemenea, pentru recunoaștere și activitate publicistică, părintele director Pătularu a primit Medalia „Mihai Eminescu” din partea Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” și Diploma de Excelență a Festivalului de Poezie „Mihai Eminescu”, ediția a VII-a. Moderator și traducător a fost Eveline Păuna.
Din partea Academiei Europene de Știință, Artă și Litere din Paris, domnul Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, a primit calitatea de membru titular al acestei instituții culturale. În continuare, invitații au avut ocazia de a asculta un repertoriu muzical în interpretarea Corului Facultății de Teologie din Craiova, dirijat de către pr. lect. univ. dr. Adrian Mazilița și asist. univ. dr. Victor Șapcă.
În a doua parte a întâlnirii, personalități marcante ale poeziei internaționale au urcat pe scenă pentru a recita versuri, creație proprie. Prezenți la acest eveniment, tinerii olimpici din cadrul Taberei de excelență „Science - Intelligence - Research”, organizată de către Arhiepiscopia Craiovei pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură din Mitropolia Olteniei, au avut șansa de a recita câteva poezii, fie creație proprie, fie creații ale unor poeți cunoscuți. Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, dar și cu regretul unei despărțiri după un moment cultural deosebit.
Evenimentul este organizat de Academia Internațională „Mihai Eminescu”, în colaborare cu următorii parteneri instituționali: Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Local Craiova, Consiliul Județean Dolj, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Filarmonica Oltenia Craiova, Opera Română Craiova, Muzeul de Artă Craiova și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.