Așa cum ne învață Sfântul Grigorie Teologul, să punem în fruntea cuvintelor pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, „Întâiul să ne fie binevoitor, al doilea să ne ajute, al treilea să ne inspire” (Sf. Grigorie de Nazianz, Oration 28, Oratio theologica secunda: De Theologia, PG 36; Cele 5 cuvântări teologice, trad. D. Stăniloae, Anastasia, București, 1993, p. 21).
Apreciem, în mod deosebit, faptul că Mitropolia Olteniei organizează anul acesta Întâlnirea Tinerilor Ortodocși la Craiova. Iată, tineri din întreaga Ortodoxie vor fi prezenți în cetatea Băniei, unde vor da mărturie despre credința lor în Preasfânta Treime Dumnezeu. Ce este omul în relația cu Dumnezeu? Fiecare dintre noi suntem un potir în care toarnă Dumnezeu lacrima iubirii Sale. Hristos trebuie împărtășit tinerilor dacă vrem o generație a luminii, care să se îndrepte spre veșnicia luminii celei neînserate. Avem convingerea că această întâlnire va contribui la întărirea unității Ortodoxiei.
Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt profund atunci când vorbește despre arta educației tinerilor: „Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput și mai talentat decât un pictor și decât un sculptor” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 59, 7 în Omilii la Matei, PSB 21, trad. D. Fecioru, EIBMBOR, București 1994, pp. 695-696).
Contextul întâlnirii este, bineînțeles, unul hristologic – întâlnirea cu Hristos și învățătura Lui. Așadar, se impune, imperios necesar, formularea următoarei idei directoare: ce-ar aștepta Hristos de la tinerii de astăzi, același Hristos care este Lumină a lumii și Mântuitorul Care S-a jertfit pentru lume?
Pentru început trebuie subliniat că Iisus Hristos este identificat cu învățătura Sa. Și învățătura Lui nu poate izvorî decât din El Însuși, Cel care a spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8:12) sau „Eu sunt Adevărul” (Ioan 14:6). El este, ca atare, „Învățătorul” și „învățătura” în persoană, este „Lumina” în persoană. El e Cel ce propovăduiește și „Cel ce Se propovăduiește” pe Sine. În El Se identifică Subiectul învățăturii cu „obiectul” ei. Dar pe Hristos Îl experiem ca Subiect dumnezeiesc prin Duhul Sfânt, Care ni Se comunică prin toate cuvintele și actele Sale. De aceea, cuvintele Lui au în ele duh și viață: „Cuvintele pe care vi le-am grăit sunt duh și viață” (Ioan 6:63) sau „Tu ai cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6:68). Ele ne unesc prin Duhul Sfânt, cu El Însuși. Așadar, spune părintele Dumitru Stăniloae, această calitate dinamică a „adevărului”, care-l configurează pe om ca „chip” al Lui, este realizată prin Duhul Sfânt (Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, EIBMBOR, București 1997, p. 82). Sfântul Chiril stăruia asupra acestui adevăr că puterea care însoțește cuvântul lui Hristos este Duhul Sfânt (Sf. Chiril al Alexandriei, Glaphyra, P.G., 69, col. 497).
Orice om cât trăiește, spune părintele Stăniloae, tresare când își aude repetate cuvintele sau pomenite faptele, chiar dacă nu e amintit cu numele. Expresia „viu este Dumnezeu” are legătură cu acest înțeles. Iisus Hristos, fiind și Dumnezeu, ia cunoștință de repetarea cuvintelor, de pomenirea numelui Său și a faptelor Sale. El e prezent nevăzut și repetă oarecum Însuși rostirea și săvârșirea lor, prin identificarea cu ele: „Nu s-a putut vedea un credincios cu adevărat citind Evanghelia, care să nu fie stăpânit de siguranța că nu e numai el cu o carte în acele clipe, ci, încet-încet, cuvintele parcă nu mai sunt fixate în carte, ci sunt rostite de Iisus Hristos Care s-a așezat în locul cărții” (Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura Omniscop, Craiova 1993, pp. 201-202).
Unei singure întrebări a venit El să-i dea răspunsul, dar celei mai mari, care frământă nu numai mintea, ci omul total, ridicându-se permanent din adâncul lui. Este întrebarea omului: ce să fac ca să mă mântuiesc? (Luca 10:25) Iar răspunsul lui Iisus, care n-a fost nici el un răspuns teoretic, ci o lucrare divină, adică arătarea lui Dumnezeu (Matei 19, 21: „Vino şi urmează-Mi”), tălmăcită prin învățătură („Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” Marcu 8:34). N-a fost un îndemn la însușirea unei doctrine, ci la intrarea în raportul de dragoste cu Dumnezeu, la așezarea omului în relație vie cu lucrarea mântuitoare a Lui. Iisus nu i-a spus tânărului, care l-a întrebat ce să facă să moștenească viața de veci: „Memorează bine învățătura mea”, ci: „Iubește pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi” (Luca 10:27). Această intrare în raport cu Dumnezeu Mântuitorul nu exclude cunoașterea, ci ea înseamnă cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu: „Iar viața veșnică aceasta este: ca să Te cunoască pe Tine unul, adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis” (Ioan 17:2).
Prin cuvânt poți pune piatră de hotar pentru renașterea sau salvarea unui om sau îl poți împinge la pieire. Prin cuvânt pot fi trezite neamuri întregi la o nouă viață. Cuvântul omului a decăzut însă la funcția de slujitor al minciunii, în loc să slujească adevărului cu care este legat prin sensul său. Pentru o regenerare, trebuie reiterat adevărul despre Cuvântul Dumnezeiesc, Cel care S-a întrupat. Dar ascultarea pe care o așteaptă și o presupune, ca un impuls aprioric al cuvântului Său, este nu o ascultare pasivă, ci un răspuns, prin faptele iubirii și rugăciune.
Un alt aspect esențial al întâlnirii îl reprezintă dimensiunea multinațională, pluralitatea ca unitate în alteritate, precum și universalitatea învățăturii lui Hristos, care se adresează tuturor. Iar noi știm că în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3:27-28), în timp ce credința în El este aceeași - „întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii”. Textul paulin de la Galateni 4:4 ne arată timpul și modul în care am dobândit înfierea: „când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”; și „pentru că sunteţi fii, spune apostolul, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!... acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte?” (Gal. 4:6-9). Astfel, în timp ce „plinirea vremii” s-a petrecut irepetabil, în Betleemul Iudeii, mesajul Evangheliei însă, propovăduit cu timp și fără timp, trebuie să se adapteze mai multor medii și așteptări. Mesajul evanghelic este universal, se adresează tuturor oamenilor, dinamica lui a devenit globală într-o epocă postmodernă. Trăim într-un relativism moral și într-o profundă criză spirituală (Max Picard, „Fuga de Dumnezeu”). Trăim într-un timp post-adevăr, lipsit de vocație, însă creștinismul are puterea de a-și converti epoca (așa cum spunea G. K. Chesterton în „Omul etern”). În pustiul lumii acesteia auzim încă ecoul pașilor lui Dumnezeu, singurul sunet recunoscut de Adam din rai, transformat într-o căutare neîncetată înlăuntrul vieții, o călătorie cu multe încercări a tânărului însetat de Dumnezeu (Christos Yannaras, „Foamea și setea”). În acest context, iubiți tineri, vă putem aminti cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune că Arhiereul nostru, Hristos, deși El era fără de păcat, nu este unul Care nu poate să înțeleagă slăbiciunile noastre, căci „prin ceea ce a pătimit, fiind El Însuși ispitit, poate și celor ce se ispitesc să le ajute” (Evrei 2:18). Însă ruptura omului de Dumnezeu reprezintă adevărata cauză a tuturor crizelor. Omul modern s-a dezlipit de rai și s-a alipit de raiul pământesc, devenind una cu lumea. De aceea, omul și-a tulburat pacea, i s-a împuținat hrana, i s-au risipit banii, i s-au zguduit metropolele. De aici și crizele politice, economice, sociale și morale, care-l întorc pe om din calea sfințeniei. Pentru câștigarea sufletului tinerilor care intră în viață, printr-o luptă nocturnă din care iese la iveală persoana vie, rugăciunea e un instrument de scriere pe suflet. O formă de fraternitate intelectuală și morală este și această Întâlnire a Tinerilor Ortodocși, o formă de tradiție vie pentru tinerii care intră desculți, pentru „a traversa cu picioarele goale” (Benjamin Fondane), alături de prieteni prin care ne putem înălța, criza morală a timpului în care ne-a fost dat să trăim. Cultura noastră postmodernă, înstrăinată de valorile sale, manifestă o antipatie ori chiar repulsie față de creștinism, exprimată prin libertățile pe care ni le luăm împotriva tradiției lui, ceea ce a devenit aproape unicul conținut spiritual al modernității noastre. Cea mai puternică civilizație pe care a cunoscut-o omul poate distruge pământul, dar nu poate forma un adolescent, spunea André Malraux, cel care concluziona: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”.
Potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, la Tatăl nu se intră decât în stare de jertfă filială. Ideea de jertfă devine centrală pentru mântuire, într-o lume aflată într-o profundă cădere și afundată în întunericul păcatului. Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu și jertfa Sa instituie o adresabilitate pentru toată lumea. În iubirea Sa jertfelnică, El vrea să îi cuprindă pe toți de la o margine la alta a lumii. În criza actuală morală în care se află lumea, nimeni nu se poate primeni decât prin Hristos și, de aceea, Hristos îi cheamă și azi în mod deosebit pe tineri, cărora li Se adresează: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați, dar, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui” (Matei 9:37).
Așadar, în contextul degradării societății umane, Hristos face un apel la tineri pentru a lucra în via sau ogorul Domnului, unde El a lăsat peste veacuri acest mesaj: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33). Păstrați-vă, așadar, inima pentru Hristos, pentru Împărăția cea veșnică! În Sfânta Evanghelie vedem cum Hristos i-a chemat pe primii Săi Apostoli să-L urmeze și ei au plecat, după și cu Hristos, chiar în clipa aceea. Azi însă, mulți oameni din societate luptă pentru a obține libertatea de a trăi în patimi. Cultura îl modelează și-l formează pe om. Cărei culturi vrem să aparținem: culturii vieții sau a morții? Omul L-a părăsit pe Dumnezeu, I-a cerut să-L desfieze și i-a cerut morții să-l înfieze ea. Dragi tineri, să trăiți având grijă de viața și de inima voastră, ca în clipa când sfintele noastre mame ne-au adus la altar și am fost botezați în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Nu vă schimbați, ci rămâneți ca pruncii în ceasul botezului din sfintele noastre biserici! Și pe noi ne întreabă astăzi Hristos, pe fiecare dintre noi: „Cine zici tu că sunt Eu?” Să avem tăria mărturisirii lui Hristos care ne spune și nouă: „nu vă fie teamă să Mă mărturisiți pe Mine în lumea aceasta!” De ce îți este teamă să-L mărturisești pe Hristos în familia ta, în societatea în care trăiești? „Făclia nu arde pentru ea însăși, ci pentru cei aflați în întuneric, sunteți o făclie nu numai pentru voi înșivă, ci pentru a scoate la lumină pe cel aflat în rătăcire” (Sf. Ioan Gură de Aur). Să dea Dumnezeu să poată da mărturie îngerul și îngerii Săi despre voi și să spună: Tată Ceresc, acești tineri ascultă de Fiul Tău!
Gratitudinea noastră se înalță în acest moment către Preafericirea Sa, Părintele Patriarh Daniel, și către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care au aprobat ca Întrunirea Tinerilor Ortodocși din anul 2020 să se desfășoare la Timișoara, primul oraș eliberat de comunism din România, oraș martir, care a respirat aerul libertății în Duhul lui Hristos.
† Ioan
Mitropolitul Banatului
