„Părinţi pentru copii”, fii pentru Dumnezeu şi Biserică

În urmă cu doi ani, aflam din presă despre iniţiativa de a coborî ora de religie la statutul de disciplină facultativă, lăsându-se la aprecierea elevului major, a părintelui sau tutorelui legal decizia de a participa sau nu la acest curs. Sunt director de ceva vreme într-una din şcolile generale de performanţă ale oraşului Craiova şi această veste m-a întristat profund. În calitatea pe care o am, demersul dat mi s-a părut la vremea respectivă o mare nedreptate.

În şcoala mea, ora de religie a fost dintotdeauna la loc de mare cinste şi sincer nu mi-aş fi putut închipui coborârea ei la statutul de disciplină facultativă. Pentru a rămâne în continuare la nivelul în care o ştiam cu toţii, s-a organizat un adevărat referendum. În nu mai mult de o lună, părinţii sau tutorii legali ai elevilor noştri trebuiau convinşi să dea votul de încredere acestei discipline. Cuprins de o profundă nelinişte, profesorul de religie a venit la mine, cu ochii plini de lacrimi, pentru a-mi cere ajutorul. Am înţeles atunci cât de mare este miza acestui joc şi cât de important este acest moment pentru viaţa copiilor noştri, care riscau dintr-odată să se depărteze de Dumnezeu. Pe de altă parte, am înţeles că dascălii de religie, aleşi de stat să piardă fără drept la replică, nu aveau nici un sprijin. Cel puţin asta a fost prima impresie.

Într-o zi de duminică, după ce am mers la Sfânta Biserică împreună cu familia, am primit un telefon de la mitropolie. Mi-au explicat ceea ce ştiam deja, însă din momentul acela am înţeles că dascălii în cauză, elevii noştri şi implicit disciplina în sine nu sunt lăsaţi de izbelişte. Cineva de acolo de sus veghea ca toţi aceştia să rămână aproape de Adevăr, să poată primi în continuare cu inimă curată Cuvântul cel dumnezeiesc. Am fost propusă implicit să reprezint această iniţiativă a Bisericii într-o formă mult mai directă.

Cum m-au ales pe mine? Este simplu... mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu profesorii mei la cercurile pedagogice, să-i ajut la modul cel mai direct pentru lecţiile pe care le aveau de pregătit. Din momentul „chemării” au urmat câteva întâlniri memorabile cu Părintele Mitropolit. Un om plin de har, care mi-a picurat în suflet putere şi încredere că eu, profesorul de fizică şi coducătorul de instituţie şcolară, pot face mai mult pentru ceea ce am primit la Taina Sfântului Botez şi sunt datoare să împlinesc şi mai mult pentru credinţa mea şi a copiilor pe care Dumnezeu mi i-a dat în grijă.

Începutul n-a fost deloc uşor. Pe lângă situaţiile din teren pe care trebuia să le gestionez, am antrenat colegii şi pe toţi cei care iubesc această disciplină într-o adevărată mărturisire publică. La prima întâlnire, organizată în Centrul de restaurare al Facultăţii de Teologie din Craiova, au venit peste 500 de oameni. A fost momentul în care am primit cea mai mare putere. Din acel ceas, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Irineu, am început un proiect de care sunt legată sufleteşte şi astăzi: „Părinţi pentru copii - Oltenia”. Am fost aleasă să coordonez această iniţiativă, înscrisă acum în statutul juridic al asociaţiilor, cu scopul de a reîntregi triada „Biserică - familie - şcoală” pe care Gabriela Rusu Păsărin, colega şi prietena noastră, o invoca pentru prima oară la şedinţa de constituire.

Astăzi, după ce am trecut cu peste 90% proba de mentenanţă a orei de religie, Asociaţia „Părinţi pentru copii - Oltenia” este implicată activ în proiectul de susţinere a iniţiativei creştine „Coaliţia pentru familie”. Mi se pare corect, normal şi sănătos să avem o familie tradiţională articulată juridic şi constituţional, fără ambiguităţi şi paradoxuri, în care şi prin care să trăiască cei ce vor veni după noi. Este o realitate firească la care ne raportăm, dar şi mai mult este darul lui Dumnezeu pe care trebuie din nou să-l punem în mărturisire în aceste clipe de încercare. Cu ajutorul Mântuitorului şi al Preasfintei Sale Maici vom birui şi de această dată, de asta sunt sigură! Mai sunt sigură că, prin toate aceste încercări, eu personal, creştin ortodox botezat, mi-am descoperit latura mărturisitoare. Dumnezeu ne-a înzestrat cu toate bogăţiile Sale pentru a spune înaintea lumii că suntem binecuvântaţi. De aceea, cu înfrigurare şi cutremur, spun şi eu astăzi cu cuvintele Psalmistului: „Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri”. (Prof. Silvia Cârţu, ­director al Şcolii „Mihai Eminescu” din Craiova, preşedinte al Asociaţiei „Părinţi pentru copii – Oltenia”)