Patriarhul Justinian, apărător al Bisericii Ortodoxe Române împotriva regimului comunist

Una dintre cele mai frumoase file din istoria demnității umane și a reîntoarcerii omului la Dumnezeu s-a scris în închisorile comuniste din România. Torturați sălbatic, nu numai cu ură, ci și cu sistem, o serie de români au rezistat teribilei violențe la care au fost supuși pentru a abdica de la convingerile lor politice, dar mai ales de la crezurile lor umane și religioase. Chipurile vlăguite, pline de răni și de boli, trupurile aruncate în gropile comune de la Pitești, Aiud, Cavnic, Baia Sprie, Sighet, Balta Albă sunt parte a crucii jertfei românilor în prigoana ideologiei comuniste.

Martirii sunt însă flori ale Bisericii. Ei rodesc din ceva și nu apar de la sine. Martirii și trăitorii cu viață sfântă din perioada comunistă s-au născut dintr-un popor credincios, din bărbați și femei care nu și-au plecat genunchii ideologiei atee, din călugări și preoți care au știut să ardă pentru a lumina și a încălzi credința și dragostea de Dumnezeu a neamului nostru. Între ei au fost și ierarhi, care au avut de dus o cruce incomensurabil de grea, fiind cei mai expuși în relația cu regimul ateu comunist. Între 1948 și 1977, Biserica Ortodoxă Română, episcopi, preoți și poporul dreptcredincios au avut în această luptă un conducător providențial: Patriarhul Justinian.

Măreția păstoririi Părintelui Patriarh reverberează puternic în istoria Bisericii prin realizări aproape de neimaginat la vremea lor. În plină ascensiune a regimului comunist, Patriarhul reușește ceea ce nu se reușise în toată perioada interbelică: prima canonizare a mai multor sfinți români, în 1950–1956. Atunci, Biserica a confirmat oficial cinstirea de care se bucurau Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava, Mitropoliții Transilvaniei, Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea și Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.

De asemenea, în 1966, când regina Angliei i-a oferit un Rolls Royce Patriarhului Justinian în chip de prețuire, el a cerut să îi fie transformat acest cadou în hârtie specială pentru a tipări Biblia. După doi ani a obținut aprobare pentru 200.000 de exemplare, o cifră uriașă pentru cine își amintește ce însemna tipărirea unui tiraj de carte religioasă în perioada comunistă. O altă mare realizare se înfăp­tuiește în condițiile în care, îna­inte de instaurarea sa, regimul comunist desființase anumite episcopii. Patriarhul reușește în 1975 să înființeze Episcopia de la Alba Iulia, cu ocazia sărbătoririi Unirii lui Mihai Viteazul, precum și Episcopia de la Tomis, despre care a explicat mai-marilor vremii că este un simbol și garantul existenței românilor pe acele meleaguri de-a lungul veacurilor. Cadrul legal și oficial în care s-au împlinit toate aceste miracole a fost Constituția din 1948, care stipula că „libertatea de conștiință şi libertatea religioasă sunt garantate de stat şi că toate cultele sunt libere şi egale în faţa legii, oricine este liber să împărtășească sau nu o credinţă religioasă. Cultele religioase se organizează şi funcționează liber, iar modul de organizare şi funcționare a cultelor religioase este reglementat prin lege”. (Pr. Mircea Nincu)