Patru daruri sfinte, mărturii peste veacuri

Ciclul sfintelor sărbători de iarnă este deschis printr-o triadă de „moşi”, îmbrăcaţi în mantia luminoasă a darurilor bune. Primul dintre ei, Sfântul Apostol Andrei, sărbătorit de curând în Biserica noastră, este cel întâi chemat la apostolat, numit „protoclitul” de Ortodoxia greacă și „pervozvanâi” de popoarele pravoslavnice slave. Urmează de îndată Sfântul Ierarh Nicolae, patronul darurilor către săraci, ca în cele din urmă aşteptarea noastră să fie binecuvântată de darul mântuitor al lui Crăciun.

Aducem astfel în atenţia cititorilor noştri câteva dintre darurile împărtăşite peste binecredincioşii creştini din Cetatea Băniei de-a lungul timpului, în această lună a bunătăţii. Prima licărire de har care ne vine în minte este icoana Sfântului Andrei, cel pe care creștinătatea l-a asumat în toată intensitatea și plinătatea importanței și semnificației lui eclesiologice și istorice. Astfel, Sfântului Andrei, în semn de cinstire, i-au fost ridicate de-a lungul veacurilor un impresionant număr de biserici, care-i poartă numele, chiar și în zilele noastre. Dar ceea ce este mai important şi impresionant, aceste biserici au fost, prin destinul istoric al lor, legate de bisericile în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul. Așa este și bisericuța Sfântului Andrei din Craiova, din cartierul Craiovița Nouă, la care ne referim în continuare și al cărei istoric, din fericire, este cu adevărat providențial legat de Biserica Sfântului Ioan Sebastian, al cărei ocrotitor a fost Sfântul Ioan Botezătorul, aflată pe Calea Severinului. Aceasta, după cutremurul din anul 1977, deși rezistase seismului și unor puternice presiuni pornite din partea autorităților statului comunist, a fost demolată, iar mai apoi, cu mari sacrificii și riscuri, a fost strămutată sub forma unei barăci din plăci de azbociment, funcționând până astăzi în cartierul Craiovița Nouă.

O experienţă trăită pe viu

Este o realitate istorică, petrecută sub ochii noștri, care trebuie privită, acceptată și înțeleasă așa cum a fost și a rămas în memoria noastră, martori ai acelor fapte petrecute, dar cu îngăduința de a face reflecțiile cuvenite din punct de vedere creștin, care, evident, se impun. Căci, de fapt, în acest cadru istoric, este vorba despre patru locașuri de cult, ce s-au ridicat în această împrejurare, după demolarea bisericii de pe strada Severinului. Iar cel mai important rămâne faptul în sine, că această biserică avea ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare sfânt născut din femeie (Matei XI, 11), dar care a fost demolată.

Și dacă vorbim, pe de o parte, despre demolarea bisericii, iar pe de alta, despre ridicarea nu a uneia, ci a patru biserici, se cade să facem și aceste îndreptățite reflecții asupra faptului, fără a trece cu ușurință pe lângă cele întâmplate. Întrucât fără voia lui Dumnezeu nimic nu se întâmplă și, cu atât mai mult, în cazul acesta al bisericii demolate și al celor ridicate și care sunt absolut legate de cea „victimizată”. Fiindcă aici fapta omenească nu a rămas fără urmări. Elementul uman nu a rămas izolat de cel divin. Încât taina faptelor petrecute poate fi ușor descifrată și pogorâtă la nivelul general de înțelegere, în cazul de față, raportând bisericuța demolată la purtarea de grijă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Sfântului Ioan Botezătorul, al cărui nume îl purta. Deci această bisericuță a dispărut, așa cum și Sfântului Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul, la porunca regelui Irod și ulterior a fost aflat. Așa fiind, credincioșii de atunci și noi toți am fost tulburați și răniți sufletește de cele petrecute, dar nicidecum total deznădăjduiți. Și, fără doar și poate, s-au ridicat rugăciuni fierbinți în acele momente grele, Domnului și Botezătorului, spre a veni în ajutor. Și precum capul Botezătorului a fost aflat, tot astfel, la scurt timp, în chip providențial, a fost recuperată această bisericuță, după evenimentele ce s-au derulat la sfârșitul lunii decembrie a anului 1989, construindu-se, după circa 20 de ani, o nouă biserică, de această dată mult mai mare și mai impunătoare, Biserica „Înălțarea Domnului” din Craiovița Nouă, sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, în primăvara anului 2012, în Duminica Tomii, în cazul acesta o duminică cu adevărat semnificativă și pentru cele ce se petrecuseră aici.

Noi zicem că așa a fost rânduit de către Dumnezeu, fiindcă Sfântul Ioan Botezătorul, fiind Înaintemergătorul Domnului, a fost și este în toate împrejurările înaintemergător. Iar în cazul acesta, precum și în toate celelalte, la zidirea oricărei biserici, protector este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii, al cărei mântuitor și sfințitor este El (Efeseni V, 29). Astfel și aici se face vădit ajutorul Său. Căci faptele petrecute nu sunt coincidențe. Cu atât mai mult cu cât și cealaltă biserică este și ea legată de cea demolată, fiind închinată, de asemenea, cinstirii Sfântului Ioan Botezătorul. Ea este de fapt o magnifică şi impozantă catedrală, cea mai mare biserică din Craiova și din Oltenia, fiind, în prezent, în plină lucrare de construcție și de amenajare. Iar lângă aceasta s-a ridicat de către sfânta mitropolie, chiar în timpul demarării lucrărilor de construcţie a catedralei, o capelă (deci a patra biserică), tot în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, în care, în prezent, preoții de aici slujesc şi se roagă pentru enoriașii acestei parohii.

Actul providențial desprins în urma celor relatate nu se oprește aici, fiindcă bisericuța cu aspect de baracă, despre care am vorbit la început și care a fost construită după demolarea celei de pe Calea Severinului, deși la început a purtat numele Sfântului Ioan Botezătorul, în ultimii ani s-a rânduit să aibă ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, care a fost și el la început ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, apoi cel întâi chemat la apostolat de Mântuitorul Însuşi. Din toate acestea oricine înțelege că așa a fost să fie și să se împlinească voia Domnului și a sfinților, împletită în chip sinergic, divino-uman, cu ascultarea, îndelunga răbdare, stăru­ințele, truda și jertfele noastre, pentru care pururea Îi mulțumim Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului sufletelor noastre. Amin!