Povestea părintelui stareț Iacob Rusu

Precum „cetatea din vârful muntelui nu poate să stea ascunsă”, tot așa nici oamenii lui Dumnezeu nu pot sta prea mult timp în anonimat. Trăim vremuri tulburi, când toate ne par nesigure și, mai ales, când credința noastră, a tuturor, este pusă la încercare. Astăzi, în mijlocul atâtor greutăți și ispite, avem nevoie ca de aer de prezența, de pacea și de sfaturile preoților înțelepți, care prin viața lor stau foarte aproape de Dumnezeu.

Deși viețuiește în smerenie și în liniște și nu iese aproape niciodată din mănăstirea sa, părintele Iacob de la Gura Motrului este din ce în ce mai căutat de creștini. Cei mai mulți vin aici să îi asculte predicile vii, actuale și pline de învățături și să îi ceară sfat pentru rezolvarea diferitelor probleme ale lor, părintele având un răspuns înțelept pentru orice frământare. Așezată într-o zonă colinară pitorească, la vărsarea Motrului în Jiu, pe drumul ce duce de la Filiași la Strehaia, stă de sute de ani sfânta Mănăstire Gura Motrului. Ctitorie a familiei Brâncoveanu, sfântul locaș aflat sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva a fost început de Jupân Preda Brâncoveanu în anul 1653 și finalizat de Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, în anul 1705. Astăzi, obș­tea mănăstirii are numai patru viețuitori și o măicuță în vârstă, maica Lidia, care se ocupă de bucătărie.

De la ateism la călugărie

Părintele ieromonah Iacob Rusu s-a născut în comuna Năruja, județul Vrancea, și a urmat cursurile Facultății de Geo-Fizică din București. A fost ateu convins până în momentul în care a luat cu împrumut o Biblie de la un coleg de facultate. Citind Sfânta Scriptură, tânărului de atunci i se va aprinde inima după Dumnezeul Cel adevărat și va începe să-L caute și să frecventeze bisericile. Așa a ajuns să îl cunoască pe părintele Sofian Boghiu, care îi va fi duhovnic și povățuitor până la trecerea acestuia la Domnul, în anul 2002. Dumnezeu l-a chemat la viețuirea călugărească, așa că se va retrage la Mănăstirea Putna, unde va deveni preot. În anii 2000, Înaltpreasfințitul Teofan, pe atunci Mitropolitul Olteniei, începe să reorganizeze viața monahală din eparhie. Mănăstirea Gura Motrului avea o așezare frumoasă, retrasă, însă devenise pustiită de trecerea anilor. Părintele Iacob era cunoscut ca ieromonah așezat și cu râvnă. Astfel îi este recomandat Înaltprea­sfințitului Teofan, care îl va aduce în Oltenia, numindu-l stareț la Mănăstirea Gura Motrului, din județul Mehedinți.

Dumnezeu ajută un copil bolnav la rugăciunile părintelui Iacob

Marian Vasilescu, un apropiat al Episcopiei Severinului și Strehaiei, ne mărturisește o întâmplare minunată. „Cu câțiva ani în urmă, un preot consilier al episcopiei noastre avea un fiu, care suferea de o boală grea. Într-o zi, băiatul a făcut o criză puternică și atunci tatăl său l-a dus de urgență la spitalul din Turnu Severin. Acolo doctorii i-au spus că nu au ce să îi facă, pentru că numai la București există specialiști pentru a-l trata. Tatăl, disperat, și-a luat fiul și a plecat în mare grabă spre Capitală, însă pe drum copilul dădea semne că nu va mai rezista prea mult.
Ajungând aproa­pe de Mănăstirea Gura Motrului, tatăl s-a gândit să intre și să cheme un preot care să îl îm­păr­tășească pentru ultima oară pe micuț. Părintele Iacob l-a îm­păr­tășit și i-a făcut rugăciuni îndelung. Dum­nezeu a privit la rugăciunea lui și, cu mijlocirea Sfintei Parascheva, copilul a început să își revină, până când starea lui s-a ameliorat în mod vizibil. Tatăl său a căpătat nădejde și și-a continuat drumul spre spital.

Astăzi copilul este sănătos și voinic, iar noi, cei care cunoaș­tem acestea, îl purtăm în suflet și în rugăciuni pe părintele Iacob și astăzi”.

„Are Dumnezeu grijă!”

Maica Lidia, pe lângă ascultarea de a se îngriji de bucătărie, se ocupă și de magazinul de obiecte bisericești al mănăstirii. Le mai povestește câteodată pelerinilor din faptele minunate ale părintelui Iacob. Așa am aflat că într-o zi oarecare, cu ceva ani în urmă, a venit la mănăstire o familie cu mulți copii, care i-a cerut părintelui binecuvântare, spunându-i totodată și despre situația grea financiară în care se afla. Auzind acestea, părintele a mers la cămară, locul unde mănăstirile își țin alimentele, și a dat oamenilor acelora tot ce avea acolo, până nu a mai rămas nimic. „Eu nu am știut nimic însă, își amintește aceasta, și apropiindu-se ora mesei, am mers la cămară să iau alimente pentru a pregăti cina. Nu am mai găsit nimic acolo și atunci am fugit într-un suflet la părintele, pentru a-l întreba ce s-a întâmplat cu proviziile noastre. Părintele m-a liniștit și mi-a spus doar atât: «Are Dumnezeu grijă!». Și într-adevăr, nu peste mult timp, un microbuz plin-ochi cu alimente a apărut la poarta mănăstirii, spre mirarea și întărirea nădejdii mele în Dumnezeu și în părintele nostru stareț”.

După ce săvârșește cu multă evlavie slujba Sfintei Liturghii în duminici și în sărbători, părintele Iacob le citește oamenilor rugăciuni de dezlegare și apoi, cu blândețe și răbdare, stă de vorbă cu fiecare suflet, sfătuindu-l spre mântuire.

Părintele ne îndeamnă să nu construim ziduri, să nu facem risipă, ci să îi ajutăm pe cei necăjiți și aflați în nevoi.