„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Praznicul Sfintei Muceniţe Tatiana
Hramul Sfintei Muceniţe Tatiana a fost sărbătorit de credincioşii olteni din Cetatea Băniei la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, unde sunt adăpostite o parte din moaştele sale. Între locaşurile de închinare ce poartă hramul sfintei muceniţe se numără şi biserica din Parohia Ciutura, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.
În vecinătatea oraşului Craiova, la câţiva kilometri distanţă în direcţia Bucovăţ-Caraula, aşezată într-un peisaj pitoresc, străjuit de lacul Fântânele, se găseşte localitatea doljeană Ciutura. Aici, ziua Sfintei Tatiana Diaconiţa este primită de fiecare dată cu multă bucurie de credincioşii de toate vârstele. Ocrotitoare a bisericii celei noi, sfânta muceniţă străjuieşte de un an de zile şi Centrul de catehizare pentru elevii din localitate. În ziua prăznuirii hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele paroh Ionel Marcu împreună cu un sobor de preoţi. După slujbă, urmând unei frumoase tradiţii, credincioşii prezenţi au fost poftiţi la o agapă frăţească, organizată de Consiliul parohial, în frunte cu preotul paroh.
Viaţa Parohiei Ciutura este strâns legată de ocrotirea Sfintei Muceniţe Tatiana. Aici, a fost ridicat nu de mult un frumos complex parohial, care încadrează frumos noul locaş de închinare, dotat cu bibliotecă, sală de şedinţe, cancelarie parohială şi grup sanitar. Din anul 2014, Parohia Ciutura a fost integrată în proiectul „Alege şcoala!”. În acest demers a fost implicat la început preotul Bârlădeanu, sprijinit de doamna Simona Coderie, cadru didactic de religie la şcoala din localitate. Au fost selectaţi 25 de elevi cu risc de abandon şcolar care participă săptămânal la lecţiile de cateheză. Mai mult, tinerii învăţăcei primesc din partea centrului rechizite şcolare utile orelor de curs de la şcoală. Biblioteca centrului cultural dispune de peste 500 de titluri din teologie, literatură, filosofie şi chiar manuale şcolare pe care copiii din parohie le pot consulta gratuit în fiecare zi. Tot aici, credincioşii au luat parte la diverse cursuri de informare cu privire la prevenirea traficului de persoane umane, a dependenţei de alcool sau droguri. Slujirea de preot paroh a fost preluată de aproape un an de zile de pr. Ionel Marcu. Sfinţia sa duce mai departe lucrarea pastorală începută de pr. Bârlădeanu, implicându-se activ şi în activităţile catehetice pe care le organizează săptămânal. „Sfânta Muceniţă Tatiana este ocrotitoarea şi mijlocitoarea noastră. Sub grija ei, reuşim în fiecare zi să facem loc Mântuitorului Hristos în inimile noastre. Astfel, hramul parohiei noastre reprezintă un fericit prilej de a ne reaminti că în demersul învăţătoresc nu suntem singuri. Astfel, credem că am reuşit câtuşi de puţin să semănăm dragostea pentru valorile noastre ortodoxe în mijlocul tinerilor de aici, fapt pe care îl avem de fiecare dată ca prioritate în pastoraţia pe care o facem”, a spus pr. paroh Ionel Marcu.