Din cele mai vechi timpuri, satul românesc l-a avut ca reprezentant de seamă pe preot. Cunoscător al slovelor în tainele scrisului și cititului, părinte şi povăţuitor în viaţă, atât la necaz, cât și la bucurie, atât la masa nunții, cât și la jalea priveghiului, slujitorul Sfântului Altar rămâne omul între oameni, din vatra satului românesc până în urbea zgomotoasă a cetăţii.
Mulți au fost preoții care s-au ridicat în neamul nostru cu multă cinste, rămânând pururea vii în amintirea colectivă a poporului, dar și în istoria nepieritoare a Bisericii, ca modele vrednice și oameni de căpătâi ai societății. Nordul Mehedințiului nostru a dat Bisericii străbune o pleiadă de slujitori cu bun nume care au dus pe mai departe moștenirea primită de la înaintași. Unul dintre acești preoți a fost și vrednicul de pomenire Haralambie D. Predescu, mutat la Domnul în ultima zi a lunii martie a acestui an.
Primii paşi spre Hristos
Părintele Haralambie a văzut lumina zilei la 14 iunie 1933, în satul Drăghești din comuna Seliștea (astăzi Isverna), într-o familie numeroasă, care era formată din 9 frați și părinții Dumitru (zis Haralambie) și Ioana Predescu. Taina Botezului a primit-o din mâinile unui alt preot de valoare din acea zonă, anume preotul Nicolae Tudor, primul slujitor din aceste părți ale țării care a absolvit Facultatea de Teologie, om de o cultură cu totul impresionantă. Tânărul Haralambie a crescut în duhul credinței sădit de părinții și bunicii săi și udat de către părintele Tudor, care era cunoscut drept un bun duhovnic și sfătuitor, fiind plin de râvnă pentru cele sfinte. La acea vreme, preotul era privit ca un drept al comunității. Veșmintele împodobite ale preotului, precum și vocea sa pătrunzătoare ce răsuna pe soleea vechii bisericuțe din sat l-au atras pe băiețașul care încă de atunci dorea să fie în acea ipostază. Preotul l-a primit cu bucurie să îi fie alături la treburile bisericești, îndemnându-l să învețe și chiar descoperindu-i multe taine ale Sfintei Biserici. Anii grei ai războiului, precum și perioada lungă de foamete prin care au trecut ținuturile noastre au părut să năruie năzuințele tânărului care se apropiase de Dumnezeu. După ce a absolvit Școala Generală din satul Turtaba, tânărul Haralambie s-a înscris la Școala de Cântăreți Bisericești din Turnu Severin, în ideea de a rămâne măcar dascăl al preotului Tudor ce înaintase deja în vârstă. Din cauza repetatelor schimbări ce au intervenit în învățământul bisericesc, nu a reușit să termine această școală, căci se desființase, ci a fost încorporat împreună cu colegii săi în cadrul Școlii Medii de Cântăreți Bisericești din Mofleni - Craiova, unde susține examenul de final în octombrie 1952, clasându-se printre fruntașii promoției.
De la Mofleni la Bucureşti
În marea Sa iubire, văzându-i credința puternică și dragostea față de Biserică, Dumnezeu i-a întins o mână de ajutor. Sfântul Sinod hotărâse că și absolvenții Școlilor de Cântăreți Bisericești se pot înscrie la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, fapt ce a fost primit de către acesta ca o mare oportunitate. Aici a luat contact cu marii profesori de teologie ai Bisericii noastre, având o relație cu totul specială cu părintele Dumitru Stăniloae, cel care avea să îi coordoneze și lucrarea de licență. Părintele Haralambie avea să mărturisească în urmă cu doar un an că părintele Stăniloae era o minte sclipitoare, vorbea cu înțelesuri adânci, dar pe care reușea să le facă înțelese pentru fiecare student în parte, atrăgându-i prin profunzimea ideilor, precum și cu dragostea cu care se dedicase catedrei. Lucrarea de licență a susținut-o la 30 iunie 1956, având tema „Argumentul cosmologic pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu”.
Trepte spre Taina Preoţiei
După absolvirea prestigioasei școli teologice, tânărul teolog este încadrat în armată, vreme de 2 ani, la Chiscan - Brăila, loc în care trăiește în condiții inumane, fiind repartizat la muncă. Aici, printre obligațiile ce le-a avut de dus la îndeplinire, s-a numărat și construirea unor corpuri, lucru ce a necesitat poziționarea în apă, până la brâu, vreme îndelungată. Muncind în acest fel vreme de câteva luni bune, condițiile nefavorabile și-au lăsat amprenta asupra trupului părintelui, durerile apărând încă de timpuriu.
Abia după ce se întoarce din armată, se căsătorește, în satul Brebina de lângă Baia de Aramă, cu Ana Cornea, fiica unor oameni muncitori și gospodari. Așa cum era specific acelor vremuri, cei doi s-au cunoscut la hora de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, organizată cu prilejul hramului satelor Brebina, Titerlești și Bratilov la locul numit „Piatra Scorții”, nedeie recunoscută în întreaga zonă drept cea mai frumoasă, momente în care locuitorii autohtoni își etalau cele mai frumoase costume populare țesute de către gospodinele satului. Căsătoria a avut loc chiar în toamna acelui an – 1959, tânărul stabilindu-se în Brebina, la casa soției sale, fiind îndrăgit din prima clipă de către rudele acesteia, care l-au perceput un băiat bun, inteligent și gospodar. Imediat după căsătorie, avea să se orienteze pentru ocuparea unei parohii, însă, din cauza faptului că nici una nu era vacantă, lucrurile au întârziat. La 15 februarie 1960 este numit provizoriu contabil în cadrul Protoieriei Baia de Aramă, iar începând cu data de 1 iunie 1960 este numit preot pe seama Parohiei Cracu Muntelui, fiind recomandat de preotul Haralambie Tudor care o suplinea la acel moment. Hirotonia întru diacon a avut loc la 26 mai, de Înălțarea Domnului, iar cea în preot, la 5 iunie, în Duminica Cincizecimii, fiind oficiate de Mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei.
Lucrător în Via Domnului
La 1 decembrie 1962 este transferat preot la Parohia Titerlești, chiar în satul în care locuia, începându-și misiunea la 1 ianuarie 1963. Bisericile din parohie avuseseră de suferit în ultima perioadă, încât se aflau într-o stare destul de rea. Mai mult, lucrările de la biserica în construcție din satul Brebina (începută în 1937 de preotul Alexandru Dobrescu) stagnaseră de multă vreme, locașul devenind loc în care erau adăpostite oile. Cu multă grijă și dragoste, părintele s-a ocupat să îngrijească, pe cât i-a fost cu putință, cele două biserici din parohie și să le întrețină, având nădejde că vremurile tulburi prin care trecea Biserica în acele timpuri se vor sfârși. Însă cel mai important este că părintele Haralambie a fost un adevărat zidar de suflete, un slujitor care s-a preocupat mai mult de starea sufletească a păstoriților săi și de relația lor cu Dumnezeu decât de construirea de ziduri reci. Acest lucru nu a fost deloc ușor, mai ales că pentru o perioadă însemnată de timp părintele a suplinit și parohiile Obârșia Cloșani și Mărășești, însumând o suprafață foarte mare, întinsă pe aproximativ 15 km de șosea. Credincioșii pe care i-a păstorit mărturisesc că părintele era un om milostiv, plin de bunătate și atent la nevoile oricărui creștin. Nu de puține ori dădea bani sau alte lucruri cu împrumut oamenilor și poate că nu le mai primea înapoi, însă era mulțumit că unul dintre fiii săi duhovnicești avusese folos prin ele. De asemenea, din trăistuța cu prinoase pe care le lua de la biserică împărțea la toți oamenii pe care îi întâlnea în cale, de cele mai multe ori ajungând acasă cu ea goală.
Viaţa de familie
Dumnezeu îl binecuvântase pe părintele cu patru copii (trei băieți și o fată) care astăzi sunt oameni de căpătâi ai societății noastre, însă din cauza vremurilor grele și a imposibilității realizării salariului, la 14 decembrie 1977 se transferă la Parohia Comanda, de lângă Strehaia. În cursul anului 1979, cere ieșirea din preoție și lucrează pentru puțină vreme la un depozit de materiale la Motru. La îndemnul și cu sprijinul părintelui Petre Tămâș de la Parohia Baia de Aramă, părintele este reîncadrat în cler cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Nestor Vornicescu, la 1 ianuarie 1980 fiind numit la Baia de Aramă în urma pensionării părintelui Tămâș. În continuare suplinește și Parohia Titerlești, unde ia măsuri pentru continuarea lucrărilor la biserica în construcție din satul Brebina, lucru materializat la câțiva ani după numirea preotului Vasile Ganțu. După reluarea lucrărilor, părintele Haralambie a fost printre donatorii principali, dăruind sume importante de bani, dar și fiind prezent în mod activ la lucrările derulate pe șantier, bucurându-se din tot sufletul că biserica, ce altădată părea a nu mai lua sfârșit, prinsese culoare prin multă trudă și osteneală. La Baia de Aramă a continuat frumoasa misiune a părintelui Tămâș, începută de înaintașii săi, fiind apreciat și în acest loc drept un om cumsecade și cu suflet blând. În anul 1991, preoteasa sa se mută vremelnic la Domnul, lăsând în sufletul familiei o durere neștearsă. De aici, părintele a avut de împlinit o nouă misiune: a avut grijă mai mulți ani de mama și mătușa preotesei, ajunse la o vârstă înaintată și cu starea de sănătate precară. În anul 1995 se pensionează, slujind alături de părintele Vasile Ganțu la Parohia Titerlești până în anul 2012, moment din care nu a mai putut veni la biserică din cauza bolii. În această perioadă a fost nelipsit de la toate slujbele și serviciile religioase din cadrul parohiei, dând dovadă de multă dăruire și dragoste față de credincioși.
Drumul spre veşnicie
În Duminica Sfintei Cruci din Marele Post, la 31 martie 2019, părintele a fost chemat la marea întâlnire cu Dumnezeu, părăsind aceste locuri după mai bine de o jumătate de veac în care le slujise cu multă dragoste, la venerabila vârstă de 86 de ani. Slujba de prohodire a fost oficiată de către PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți, la 2 aprilie. În drumul său către mormânt, părintele a făcut un ultim popas în fața vechii bisericuțe în care slujise ani mulți, purtat pe brațe de către frații săi preoți care l-au iubit și respectat ca pe un adevărat părinte. La 70 de ani de la înmormântarea ultimului preot localnic – Alexandru Dobrescu, părintele Haralambie avea să se alăture celor pe care îi păstorise mulți ani.
Dumnezeu să îl așeze în corturile drepților! (Victor-Dănuț Muscalu)
