Prinos de recunoştinţă şi dragoste frăţească unui preot octogenar

În luna iulie, venerabilul preot Valerian Tudor din Calafat, judeţul Dolj, a împlinit vârsta de 80 de ani. Vreme de aproape patru decenii, istoria vieţii unui om s-a împletit cu istoria vieţii unei biserici şi a unei comunităţi creştine din­ vatra Arhiepiscopiei Craiovei. A fost unul dintre cei mai merituoşi clerici din câţi mi-a fost dat să cunosc, iar biserica şi parohia lui, „Izvorul Tămăduirii” din Calafat, au o istorie aparte, unică chiar, în arealul aşezărilor noastre din această parte de ţară.

Părintele Valerian Tudor a absolvit printre premianţi atât Seminarul Teologic, cât şi Facultatea de Teologie. A lucrat mai întâi 11 ani în sectorul de stat, la Serviciul tehnic al Combinatului Siderurgic din Hunedoara. La 36 de ani, căsătorit şi cu o fetiţă, a fost hirotonit preot şi după practica liturgică a primit şi hirotesia întru duhovnic. Înainte de a merge la slujire, a cerut să stea de vorbă - ca sub omofor - cu mitropolitul, după care a pornit spre Calafat, cu un geamantan şi cu o umbrelă. Era 15 decembrie 1974, vreme moho­râtă, bătea un vânt rece cu spic de ploaie. Nu l-a instalat nimeni, nu l-a prezentat nimeni, nici n-ar fi avut unde şi nici cui. După plecare, Mitropolitul Teoctist a zis, oarecum îngândurat: „Cred că am făcut o treabă bună! Omul ăsta e în stare să urnească lucrurile acolo!”.

Ajuns în urbea de pe malul Dunării, preotul Tudor şi-a început osârduitoarea lucrare. N-ar fi putut realiza toate acestea dacă n-ar fi avut alături o soţie minu­nată, înţeleaptă, bună, caldă şi iubitoare, de­votată: distinsa doam­nă Maria- Nela Tudor, care a lăsat toate ale ei la Hunedoara, şi-a luat fetiţa în braţe şi şi-a urmat soţul în misiune la Calafat. La vârsta de 50 de ani, ea a trecut la cele veşnice, împăcată cu toată lu­mea, dar plânsă şi regretată de întreaga urbe a Calafatului.

Cu toate greutăţile vieţii, pr. Tudor a rămas în Calafat, devenind un cetăţean de onoare al oraşului, un preot de prestigiu în cadrul eparhiei, un talentat organizator de cor mixt pe 4 voci, pentru oraş şi pentru biserica lui. După evenimentele din 1989 a predat aproape două decenii religia în şcolile din Calafat. A organizat numeroase plecări în pelerinaj cu locuitorii oraşului, străbătând ţara în lung şi în lat, de multe ori chiar la pas. A participat cu corul lui la hramuri şi sărbători în diverse biserici şi instituţii de cultură, a fost un om viu, energic, orientat, mereu la curent cu tot ce apărea nou, mereu racordat şi ancorat în realităţile vremii. Acum preotul Tudor e pensionar în Calafat, dar încă slu­jeşte. Din când în când poposeşte la mormântul soţiei sale, Maria, pentru cuvenita pomenire şi plecare de cuget. Săptămânal se întreţine la telefon cu fiica sa, medic, care îşi are familia în Olanda, şi cu cei trei nepoţi fru­moşi, care îi vor duce mai departe numele şi poate şi renumele. Când îl prinde dorul de a comunica cu cineva, por­neşte la pas pe străduţele ora­şului şi se opreş­te pe la porţi şi pe la răspântii pentru a da bineţe. În cei aproape 40 de ani de slujire, pe câţi dintre calafe­teni nu-i va fi botezat? Pe câţi nu-i va fi cununat? Cu toţii îl ştiu pe „popa ăl bătrân, de la Grecească”.

Fie dar ca la plinirea celor 80 de ani de viaţă Bunul Dumnezeu să-l ţină sănătos şi să-l răsplă­tească din darurile Sale! Amin.