„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Program cu specific catehetic pentru „Şcoala altfel”
În perioada Postului Mare, mai multe parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei organizează ore de cateheză pentru credincioşi, împletind astfel învăţătura deprinsă teoretic cu programul liturgic. Cele mai multe din activităţile programate pentru această perioadă au fost dedicate programului „Şcoala altfel: Să știi mai multe să fii mai bun!”.
Ultimele două săptămâni până la praznicul Învierii Domnului sunt încărcate de intense pregătiri catehetice în rândul tinerilor din bisericile şi paraclisele craiovene. Alături de preoţii coordonatori, zeci de elevi, liceeni sau studenţi au participat în aceste zile la programul liturgic şi la lecţiile catehetice. Pentru cei mici însă, programul din această săptămână este pregătit într-un mod cu totul aparte. Dedicate săptămânii „Şcoala altfel”, activităţile organizate în centrele catehetice din Cetatea Băniei au avut ca temă „Perioada premergătoare Învierii”. În acest context, grupuri de şcolari şi preşcolari au mers în vizită la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, precum şi la celelalte paraclise mitropolitane. „Este un prilej cu totul deosebit ca în această perioadă să putem sta de vorbă mai mult cu elevii din şcolile craiovene. Principala grijă rămâne însă pregătirea pentru marele praznic al Învierii, a simbolismului şi tradiţiilor olteneşti legate de această importantă perioadă. Cei care trec pragul sfintei noastre biserici sunt primiţi în fiecare zi de unul dintre preoţii slujitori, care le oferă iconiţe şi daruri, vorbindu-le totodată despre istoricul sfântului locaş”, a mărturisit protosinghelul Vladimir Dărângă, eclasiarhul Catedralei Mitropolitane.
Activităţi catehetice în parohiile craiovene
Programul activităţilor catehetice din această perioadă a fost, de asemenea, corelat cu activităţile din săptămâna „Şcoala altfel”. La Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Gheorghe”-Vechi din Craiova, elevii sunt întâmpinaţi de membrii Grupului „Tinerii Maicii Domnului”. În mijlocul lor, preotul Mihail Scorbură a pregătit o serie de activităţi, discuţii şi cateheze dedicate acestei perioade. Mai mult, prin implicarea directă a părintelui Mihail Scorbură, toţi copiii de la grădiniţele din vecinătate au fost împărtăşiţi şi au primit daruri.
Tot la Paraclisul „Sfântul Gheorghe”-Vechi a avut loc săptămâna aceasta întâlnirea grupului de cateheză, coordonat de diaconul Iulian Cravcenko. „Din mila lui Dumnezeu, copiii de la școala noastră duminicală au participat la Dumnezeiasca Liturghie. Cei mai mulți dintre ei s-au spovedit și s-au împărtăşit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Am desfășurat, de asemenea, o serie de activități catehetice la sediu, studiind un capitol din Vechiul Legământ și am discutat pilda zilei. Am privit mai apoi cu toții animația Regele Egiptului (filmul prezintă viața lui Moise și eliberarea poporului evreu). Marţi, 19 aprilie, am ieșit cu toţii în Grădina Botanică, bucurându-ne de timpul frumos și de natura creată de Dumnezeu. După ce am servit o mică agapă au urmat activitățile fizice (jocuri cu mingea de volei și fotbal, badminton etc.). Mulțumim tuturor pentru dragostea și susținerea arătată”, a mărturisit diac. Cravcenko.
Activităţi similare au fost organizate şi la bisericile: „Înălţarea Domnului”, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” - Romaneşti, „Sfântul Nicolae” - Craioviţa, „Sfântul Nicolae” - Brânduşa, „Adormirea Maicii Domnului” - Oota sau în Parohia Rovine.