„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Proiectul „Biserica - sufletul satului” la Parohia Strâmtu, județul Gorj
În luna martie, la inițiativa părintelui Ovidiu Dumitru Popescu, tinerii din Parohia Strâmtu, Gorj, au fost implicați în proiectul catehetic intitulat „Biserica - sufletul satului”. Activitățile derulate la nivel parohial vor fi colectate într-un portofoliu în vederea participării la Concursul național catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, organizat în parohiile din Patriarhia Română. În acest sens, trebuie să amintim principalele acțiuni la care tinerii au luat parte, coordonați de către cadrele didactice și de către pr. Ovidiu Popescu. Primul eveniment s-a desfășurat în data de 9 martie, atunci când tinerele fete au participat la un atelier de cusut ie românească. Tot în aceeași zi, gospodinele satului au pregătit și au împărțit tinerilor tradiționalii mucenici și plăcinte cu brânză. În continuare, în data de 15 martie, copiii grupului parohial au fost primiți la o familie de gospodari din sat unde au învățat etapele de pregătire a pâinii, de la frământarea aluatului și până la coacerea în cuptor tradițional din cărămidă. În ziua de 16 martie, pr. Ovidiu Popescu a organizat un festival de promovare a tradițiilor și valorilor satului românesc, la care au participat toți elevii implicați în proiect, cadrele didactice din zonă, invitați speciali, dar și credincioși din Parohia Strâmtu. Tot cu această ocazie, a fost organizată o expoziție de fotografie veche care a surprins diferite momente ale vieții la sat. În dar, toți copiii prezenți au primit icoane și cărți de rugăciune și au luat parte la o agapă frățească cu mâncăruri de post, pregătite de gospodinele satului. În zilele următoare, pr. Ovidiu Dumitru Popescu va definitiva conținutul portofoliului și îl va depune la Protoieria Târgu Jiu Sud pentru a fi evaluat de către comisie și prezentat la nivel de protoierie în data de 30 martie 2019.