„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Proiectul „Fii apicultor, fii darnic!”, la final
Proiectul „Fii apicultor, fii darnic!”, desfășurat în Arhiepiscopia Râmnicului prin Asociația „Codrii Mamului - Fumureni”, în perioada ianuarie 2014 - iunie 2015, s-a încheiat miercuri, 10 iunie 2015, la Centrul eparhial din Râmnicu Vâlcea. Cu acest prilej a fost organizată o colectă de miere ce va fi donată unor centre sociale pentru bătrâni și persoane cu dizabilități din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.
Concluziile proiectului „Fii apicultor, fii darnic!” și o serie de noi perspective privind apicultura în Arhiepiscopia Râmnicului au fost prezentate în Sala „Emaus” a Așezământului pastoral-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”. La sesiunea finală au participat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în calitate de președinte de onoare al Asociației „Codrii Mamului - Fumureni”, avocat Elena Ramona Băcăran, în calitate de președinte al asociației, și cei zece preoți coordonatori din Arhiepiscopia Râmnicului, care s-au implicat constant în buna desfășurare a proiectului. Cu acest prilej, doamna Băcăran a făcut o prezentare generală a Asociației „Codrii Mamului - Fumureni” și a proiectului „Fii apicultor, fii darnic!”, iar cei zece preoți coordonatori au prezentat rezultatele concrete ale proiectului la nivel de parohie. Mulți dintre beneficiarii proiectului vor continua meseria de apicultor, rezultatele obținute în acest prim an de apicultură fiind deosebite. Cei 30 de beneficiari ai proiectului au pornit la drum cu 30 de stupi (trei stupi/persoană) și au ajuns să aibă un total de 90 de stupi. La rândul său, IPS Părinte Varsanufie le-a mulțumit tuturor celor care s-au ostenit în desfășurarea acestui proiect social-filantropic și i-a îndemnat pe preoți să continue și să-i învețe pe cât mai mulți meseria de apicultor, care este o muncă binecuvântată de Dumnezeu. Mierea colectată în cadrul proiectului „Fii apicultor, fii darnic!”, aproximativ 45 de kilograme, va fi donată unor centre sociale pentru bătrâni și persoane cu dizabilități din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.
Proiectul „Fii apicultor, fii darnic!” a fost câștigat de Asociația „Codrii Mamului - Fumureni”, membră a Federației „Filantropia” a Patriarhiei Române, în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, în cadrul concursului „Proiecte - BCR”, organizat și finanțat de Federația „Filantropia” și de Banca Comercială Română - Fundația ERSTE, la sfârșitul anului 2013. A fost lansat la 31 ianuarie 2014, printr-o conferință motivațională. În luna februarie 2014 a avut loc selecția beneficiarilor proiectului. În continuare, până în iunie 2014, s-au desfășurat cursurile de formare teoretică și practică pentru dobândirea principalelor cunoștințe de apicultură. În luna mai a avut loc o sesiune finală de consiliere pentru beneficiarii proiectului. Colecta de miere a fost organizată în perioada aprilie-iunie 2015.
Scopul proiectului „Fii apicultor, fii darnic!” a fost acela de a consolida capacitatea organizațiilor din Federația „Filantropia” a Patriarhiei Române de a fi parteneri mai eficienți în domeniul incluziunii sociale a persoanelor provenind din grupuri vulnerabile și a avut drept obiectiv principal creșterea șanselor de integrare socială a unor persoane provenind din categorii sociale defavorizate, precum și dezvoltarea capacității acestora de autoajutorare. Beneficiarii direcți ai proiectului au fost 30 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, din județul Vâlcea. Tinerii, proveniți din familii cu situații sociale modeste, au manifestat dorința și capacitatea de a învăța și practica o meserie nouă (apicultura), cu ajutorul a zece preoți apicultori din Arhiepiscopia Râmnicului. În luna iunie 2014, beneficiarii proiectului au primit toate materialele necesare pentru apicultură. Fiecare beneficiar a primit trei stupi verticali cu cat, trei roiuri de albine (două achiziționate din bugetul proiectului și unul donat de preotul apicultor), trei albine (matcă) selecționate și marcate 2014, o mască apicolă, o daltă apicolă, un clește apicol, un afumător, șase rame mari și nouă rame mici.
Cei zece preoți apicultori din Arhiepiscopia Râmnicului sunt: pr. Sorin Mihai - din Parohia Blejani, pr. Constantin Lică - Parohia Cheia, pr. Vasile Emanoil Găman - Parohia Foleștii de Sus, pr. Marian Bădulescu - Parohia Gorunești, pr. Marius Cornăcel - Parohia Ionești I, pr. Ionuț Daniel Sichigea - Parohia Mădulari; pr. Mihail Ionescu - Parohia Modoia, pr. Bogdan Stan - Parohia Oteșani, pr. Vasile Marius Tomescu - Parohia Văleni Zătreni și pr. Augustin Petcu – de la Parohia Zlătărei.