„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Roadele activităţilor culturale în anul 2015
Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei va găzdui sâmbătă, 23 ianuarie, lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei. În cadrul celor două şedinţe de lucru vor fi prezentate dările de seamă pentru cele cinci sectoare eparhiale: administrativ, economic, cultural, social-filantropic, patrimoniu şi construcţii.
Ca în fiecare an, luna ianuarie reprezintă momentul de bilanţ pentru activitatea desfăşurată în cuprinsul Bisericii din Oltenia, pentru anul care a trecut. La Craiova, acest moment va fi marcat la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie, unde, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, coordonatorii sectoarelor de activitate din cadrul Centrului eparhial vor prezenta dările de seamă. Cele două şedinţe, ale Consiliului şi Adunării Eparhiale, vor fi precedate de o slujbă de Te Deum. Vor urma dezbaterile celor două întâlniri, având temă principală prezentarea bilanţului activităţilor din anul 2015. Astfel, în cadrul şedinţei de consiliu, dările de seamă vor fi prezentate de consilierii sectoarelor eparhiale, urmând ca în Adunarea Eparhială să fie delegat un reprezentant din partea comisiilor de lucru, care va prezenta sinteza dării de seamă. Fiecare sector va înainta totodată o serie de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii bisericeşti în noul an calendaristic. În contextul acestui important eveniment de bilanţ, vom aminti aici câteva dintre proiectele culturale, educaţionale şi catehetice realizate în cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei.
Activitatea publicistică şi cultural-educativă
Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei şi-a desfăşurat activitatea în anul 2015 prin patru coordonate: activitatea editorială, activitatea educaţională, activitatea catehetică şi de tineret şi activitatea media. În cadrul celei dintâi dintre ele, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a IPS Părinte Irineu, au văzut lumina tiparului 11 cărţi cu titlu academic, 4 volume colective şi 8 lucrări pastoral-misionare. De asemenea, revista „Mitropolia Olteniei” şi „Revista Ortodoxă“ online au desfăşurat o intensă activitate publicistică, pomovând materiale teologice de înaltă ţinută academică, predici, cateheze şi omilii, biografii şi aspecte din viaţa bisericească a Arhiepiscopiei Craiovei.
Activitatea educaţională a avut de asemenea două direcţii: academică şi preuniversitară, regăsite în cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova şi al celor două şcoli de profil teologic, Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova şi Liceul Teologic din Târgu Jiu. În anul universitar 2015-2016, Facultatea de Teologie din Craiova a funcţionat cu departamentele Teologie pastorală şi Artă sacră. Pe lângă modulele de licenţă, au funcţionat 2 specializări de master: Doctrină şi cultură şi Misiune şi pastoraţie. În cadrul Şcolii doctorale îşi desfăşoară activitatea 4 conducători de doctorate pentru 3 specializări: Teologie dogmatică, Teologie morală şi Misiologie.
Învăţământul gimnazial şi liceal reprezintă deopotrivă o dominantă a preocupărilor educative pe care Arhiepiscopia Craiovei le-a avut în anul precedent. Astfel, prin Biroul de învăţământ, catehizare şi tineret au fost intensificate activităţile pentru susţinerea orei de religie în trunchiul comun al materiilor obligatorii din curricula şcolară. Un rol deosebit de important l-au avut în acest sens acordurile încheiate pentru promovarea educaţiei religioase. Astfel, prin Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, au fost organizate o serie de parteneriate cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi ISJ Gorj şi cu autorităţile publice locale. S-a desfăşurat totodată activitate catehetică în grădiniţele „Sfânta Lucia”, „Otilia Cazimir” şi „Sfânta Ana” din Craiova.
Lucrarea de cateheză şi media
Activitatea catehetică a marcat în acest an o serie de activităţi şi evenimente de folos pentru misiunea Bisericii din Oltenia. A fost susţinută astfel implementarea proiectelor „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, privind educaţia tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi17 ani. A fost vizată în acest sens organizarea de întâlniri catehetice cu grupurile de tineri existente în parohiile din cuprinsul arhiepiscopiei. Pe aceeaşi linie de preocupări a stat şi implementarea proiectului de catehizare pentru adulţi „Calea mântuirii”. Anul acesta, Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Arhiepiscopia Craiovei, aflat la cea de a XI-a ediţie, a fost organizat în localitatea gorjeană Poiana, în ziua de 6 iunie. O altă preocupare a Biroului de cateheză a fost monitorizarea activităţii catehetice în cadrul celor 8 centre parohiale din Arhiepiscopia Craiovei, înfiinţate prin proiectul „Alege şcoala!”. Au fost organizate săptămânal lecţii de cateheză la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din Craiova, Parohia „Eroii neamului” din Craiova, Parohia Oota, Parohia „Sf. Nicolae” - Craioviţa, Parohia „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” - Romaneşti, Parohia Ciutura, judeţul Dolj, Parohia Strâmba Jiu, jud. Gorj, şi Parohia Rovinari, jud. Gorj. De menţionat mai este şi faptul că în acest an, pe lângă grupurile parohiale de tineri existente, au fost înfiinţate altele noi. Amintim aici de Grupul de cateheză „Sfântul Ambrozie cel Mare” din parohia craioveană Rovine, coordonat de preotul Marius Bârlădeanu.
În anul 2015, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei a avut principal obiectiv mediatizarea activităţilor din domeniile pastoral-misionar, social-filantropic, cultural şi învăţământ, desfăşurate la nivelul eparhiei. Au fost redactate şi transmise către instituţiile mass-media din judeţele Dolj şi Gorj (presa scrisă, online, radio şi televiziune) peste 1.000 de ştiri şi comunicate de presă, publicate de asemenea pe situl mitropoliaolteniei.ro, în Ziarul Lumina – Ediția de Oltenia sau pe platforma basilica.ro.
Activitatea Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Craiovei a fost sprijinită şi în acest an de câteva fundaţii şi asociaţii de tradiţie din Oltenia: Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filialele Craiova şi Târgu Jiu, Asociaţia „Sfântul Ioan Teologul”, Societatea Naţională a Femeilor Române, Fundaţia „Buna Vestire” – Grădinari, Asociaţia „Pro Vita”.