Roadele duhovniceşti ale postului

Prin postul cel de patruzeci de zile, Mântuitorul biruieşte cele trei ispite ale satanei în pustie (Matei 4, 1-11). Cu rugăciune şi cu post, Ana prorociţa a născut pe Samuel, fiind stearpă mai îna­inte (I Regi 1, 11). Cu rugăciune şi cu post aspru a petrecut toată viaţa sa Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul pentru care a fost mărturisit de Însuşi Mântuitorul drept cel mai mare om născut din femeie (Matei 11). Cu rugăciune şi cu post s-au întărit Sfinţii Apostoli în osteneala propovăduirii Evangheliei lui Hristos (II Corinteni 6, 4-5; 11, 27). Cu rugăciune şi cu post se izgonesc diavolii din oameni (Matei 17, 19-21). Prin rugăciune şi post sfinţii lui Dumnezeu au făcut minuni mari şi multe, atât în Legea Veche, cât şi în Legea Harului, cum citim în Sfânta Scriptură, în cărţile de cult şi în vieţile sfinţilor.

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Postul are grijă și de sănătatea trupului. Medicii de asemenea recomandă postirea, subliniind faptul că sănătatea este menţinută prin cumpătare de la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli care distrug trupul. Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe disfuncționalități tru­pești și sufletești.

Postul trebuie primit cu mare bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul mai ales când este însoţit de rugăciune. De aceea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus după vindecare copilului lunatic: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăjmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Iar când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor de lângă noi; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase seara. În felul acesta pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos. Nu-i nici o vinovăţie să mănânci, însă ceea ce strică este pofta nesăţioasă, îmbuibarea peste măsură, umflarea stomacului până la refuz.

Datorită firii noastre ome­nești trândave și atrasă fiind mai ales spre moleşeală şi delăsare, Stăpânul nostru Cel plin de bunătate a rânduit pentru noi leacul postului pentru a ne dezlipi de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor sufletești în toată vremea și în tot ceasul.