„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Sărbătoare aleasă la Seminarul Teologic din Craiova
Seminarul Teologic din Craiova a îmbrăcat şi anul acesta haină de sărbătoare, de praznicul Sfântului Grigorie Teologul, ocrotitorul spiritual. Continuând frumoasa tradiţie din această perioadă, în mijlocul cadrelor didactice şi al elevilor seminarişti a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de părinţii profesori.
Miercuri, 25 ianuarie, Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. Programul special dedicat evenimentului, pregătit de părintele director Marius Lunganu împreună cu cadrele didactice şi elevii seminarişti, a avut în centru Sfânta Liturghie săvârşită de Mitropolitul Olteniei, IPS Părinte Irineu, înconjurat de părinţii profesori, în paraclisul şcolii. În cadrul sfintei slujbe, diaconul Vasile Popescu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Runcu, Protoieria Târgu Jiu-Nord, judeţul Gorj.
„Sfântul Grigorie a dat har, strălucire şi putere multă cuvântului”
În cuvântul rostit la finalul slujbei, IPS Părinte Irineu a evidenţiat personalitatea Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, cel care a primit de la Dumnezeu harul cuvântului cu putere multă. „Sfântul Grigorie este cel împodobit cu multe daruri duhovniceşti, cel înfrumuseţat cu virtuţi, cel care a strălucit atât de mult prin faptă şi cuvânt, încât a reuşit să întoarcă la Biserica cea adevărată, una, sfântă şi sobornicească, întreaga cetate a Constantinopolului, care număra peste 300 de mii de suflete, în marea lor majoritate cucerite de erezia ariană. O asemenea performanţă nu putea fi atinsă decât de un om care are în el Duhul Sfânt, de un om precum Sfântul Ierarh Grigorie, care a dat har, strălucire şi putere multă cuvântului scris şi rostit. De aceea a primit şi apelativul de „Teologul”, deoarece a reuşit să ajungă la înţelegerea deplină a învăţăturii de credinţă creştin-ortodoxă, aşa cum ne-a fost ea transmisă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Sfinţii Apostoli şi urmaşii acestora. Cu atât mai mult ne bucurăm în această zi de prăznuire, în care cinstim sfântul ocrotitor al acestei cetăţi a învăţământului teologic de mare tradiţie, pusă sub purtarea de grijă a Sfântului Grigorie Teologul, far călăuzitor al ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor pe calea spre mântuire”, a spus IPS Mitropolit Irineu.
După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii, binefăcătorii, profesorii şi elevii acestui aşezământ de învăţământ teologic trecuți la cele veşnice. Manifestările au continuat în sala de festivităţi a şcolii cu tradiţionala serbare organizată de cadrele didactice şi elevii seminarişti. Momentul a fost deschis printr-o expunere despre viaţa şi opera Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, susţinută de preotul Daniel Micu. Elevii seminarişti au prezentat în continuare recitaluri de poezie şi o scenetă religioasă, iar corul seminarului, dirijat de prof. Victor Şapcă, a înfrumuseţat atmosfera de comuniune în bucuria sărbătorii printr-un buchet de cântece religioase, dar şi prin câteva prelucrări folclorice şi cântece patriotice. Un moment special în cadrul manifestărilor l-a reprezentat lansarea numărului 5 al revistei „Vocatio”, revistă de cultură şi spiritualitate ortodoxă a profesorilor şi elevilor, editată cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu. Coordonatorii revistei „Vocatio” sunt pr. prof. Cristin Alexandru Sperlea şi prof. Maria Truşcă, iar comitetul redacţional este format din elevi şi profesori.
La final, IPS Părinte Mitropolit Irineu i-a felicitat şi binecuvântat pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestor momente de bucurie duhovnicească şi destindere sufletească.