Praznicul Sfântului Antonie de la sfânta Mănăstire Iezer, din Vâlcea, se numără între sărbătorile cu tradiţie recentă în calendarul Bisericii din Oltenia. Marele isihast, vieţuitor pe aceste meleaguri binecuvântate, aduce în prim plan, dimpreună cu pilda sa de viaţă duhovnicească şi de nevoinţă, unul dintre cele mai frumoase colţuri de istorie bisericească din această „Gură de rai”.
Atestat documentar în perioada 1495-1501, schitul de la Iezer a fost ridicat de Radu cel Mare şi înnoit în forma actuală de Mircea Ciobanul și de soția sa, Doamna Chiajna, între anii 1552-1553. Lucrările de refacere a locaşului de închinare s-au finalizat între anii 1567-1568, la câţiva ani după moartea ctitorului. În această perioadă aici se rugau peste 300 de călugări, cu rânduială călugărească aspră şi pravilă de rugăciune. Între ei s-a distins Sfântul Cuvios Antonie, cel care a participat cu toate economiile sale și cu braţele la zidirea chiliilor.
Au mai fost reparaţii între anii 1909-1912, pe vremea lui Iosil Lascu Protosinghelul, Episcop de Râmnic fiind Ghenadie. Ultima pisanie, așezată pe zidul bisericuței, spune: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu plinirea Sfântului Duh s-a restaurat pictura bisericii Sfântului Schit Iezer, cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, între anii 2003-2004, prin contribuția Sfintei Episcopii a Râmnicului, în timpul arhipăstoririi PS Episcop Gherasim”.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer a venit în Țara Românească la 1648, stabilindu-se la Râmnicu Vâlcea și ocupându-se de comerț. La vârsta de 64 de ani, vrednicul Antonie s-a hotărât să aleagă viața călugărească. După ce a renunțat la dorința sa de a merge la Sfântul Munte Athos, la îndemnul Episcopului Ilarion al Râmnicului, s-a stabilit la Schitul Iezer. Chiliile zidite de Cuviosul Antonie se păstrează și astăzi, în partea de apus a bisericii, având un subsol spațios. Mai sus, pe munte, se păstrează chilia Sfântului Cuvios Antonie, în care acesta a pustnicit vreme de mai mulți ani.
