„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Sfântă Liturghie arhierească la Mănăstirea Jitianu de praznicul Întâmpinării
De praznicul Întâmpinării Domnului, obştea Mănăstirii Jitianu de lângă Craiova a avut şi anul acesta bucuria să-l primească în mijlocul ei pe chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Ierarhul a săvârşit aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei a hirotonit preot pe diaconul Ionuţ Marian Iacob, pe seama Parohiei Moţăţei I, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj.
În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre momentul primirii în biserică a Pruncului Iisus de către Dreptul Simeon, detaliind astfel semnificaţiile teologice şi dogmatice ale marelui praznic. „Dreptul Simeon Îl primeşte în braţele sale pe Pruncul Hristos, împlinindu-se astfel făgăduinţa pe care o primise de la Dumnezeu. El primeşte acest mare dar cu conştiinţa şi convingerea că a sosit Mesia cel mult aşteptat, Care va elibera lumea din robia păcatului şi a morţii. De aceea, plin de bucurie duhovnicească, el rosteşte cuvintele devenite astăzi rugăciune: «Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel» (Luca 2, 29-32). Aceste cuvinte reprezintă o mărturie a Dreptului Simeon, întrucât Îl vede pe Prunc în mod profetic, ca pe Mântuitorul lumii”, a spus IPS Părinte Irineu.