Sfântul Ierarh Nifon cinstit în Cetatea Băniei

Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova se pregăteşte de praznic. Mâine, 11 august, de praznicul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale cărui moaşte se află spre cinstire în sfântul locaş, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Praznicul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, aduce în fiecare an, în ziua de 11 august, mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Craiova. Pentru acest binecuvântat prilej, programul liturgic începe din această seară, cu săvârşirea slujbei Vecerniei, unită cu Litia şi Privegherea. La lăsatul întunericului, după tradiţie, părinţii slujitori scot în procesiune racla în care se află mâna dreaptă a Sfântului Nifon, alături de moaşte ale Sfinţilor Mucenici Serghie, Vah şi Tatiana Diaconiţa. Mâine, la primele ore ale dimineţii, se va săvârşi Acatistul Sfântului Nifon, urmat de Sfânta Liturghie arhierească.

Din viaţa Sfântului Ierarh Nifon

Sfântul Ierarh Nifon s-a născut în ţinutul Peloponez, în sudul Greciei de astăzi, în jurul anilor 1435-1440, primind la botez numele de Nicolae. Tatăl său, Daniel-Manuil, provenea dintr-o familie cu rădăcini albano-sârbeşti, originară din Dalmaţia, iar mama sa provenea dintr-o familie de nobili greci din Peloponez. Cei trei copii ai familiei: Dimitrie, Nicolae şi Maria, rămân orfani de tată la o vârstă fragedă, fiind crescuţi de mama lor; Dimitrie a fost trimis să slujească la curtea voievodului Toma Cantacuzino din Peloponez, Nicolae a fost trimis să înveţe carte pe lângă un dascăl grec pe nume Eftimie, iar Maria a rămas să-şi ajute mama.

Tânărul Nicolae a manifestat încă de mic înclinaţie spre învăţătură, unde „dovedea multă silinţă”. Spre mirarea tuturor, a ajuns ca la doar 12 ani să ştie „toată dăscălia”, cunoscând bine rânduiala slujbelor bisericeşti. Dar sufletul său tindea spre mai mult, spre o adâncire şi mai ales trăire a acestor cunoştinţe. A plecat, fără ştirea mamei sale, la un dascăl mai iscusit, călugărul Ioasaf, de la care a deprins şi mai bine învăţătura de carte. Ajuns la Epidar, un vestit pustnic pe nume Antonie l-a tuns pe tânărul Nicolae în monahism, dându-i numele Nifon, iar un monah învăţat cu numele Zaharia, venit de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos şi aşezat în cetatea Arta, i-a devenit părinte duhovnicesc. Curând, Nifon a fost hirotonit ierodiacon, dar primejdia turcească l-a obligat să plece cu părintele său duhovnicesc în cetăţile Dirachion şi Croia (Kruja) din Albania, refugiindu-se la curtea despotului Gheorghe Kastrioti (Scanderbeg), unul din marii luptători pentru apărarea acestei ţări în faţa primejdiei tot mai ameninţătoare a turcilor.

În cetatea Croia, Nifon a fost hirotonit ieromonah, însă nici aici nu a avut linişte deoarece, în anul 1466, sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a atacat Albania, ajungând cu oştile sale până la ţărmurile Marii Adriatice. Temându-se de înaintarea armatei otomane care ameninţa să însângereze încă o dată Biserica lui Hristos din Răsăritul Europei, Zaharia şi Nifon au părăsit această ţară, refugiindu-se în cetatea Ohrida, fiind primiţi în Mănăstirea Maicii Domnului, unde se afla atunci şi sediul cunoscutei Mitropolii a Ohridei. Dar nici aici nu au avut linişte. Din cauza deselor tulburări de aici, sfântul a plecat să-şi caute liniştea sufletească la Muntele Athos, aşezându-se în Mănăstirea Cutlumuş, ctitorită de domnii Ţării Româneşti, din îndemnul Mitropolitului Hariton al Ungrovlahiei (1372-1381).

În 1499, dorind să-l cunoască personal, cunoscute fiindu-i viaţa sa curată şi minunile săvârşite, Radu cel Mare (1495-1508), domnitorul Ţării Româneşti, l-a vizitat în oraşul Adrianopol. Impresionat de învăţătura lui, de virtuţile cu care era împodobit şi convins că era un arhiereu desăvârşit, domnitorul a cerut îngăduinţa sultanului să-l aducă în Ţara Românească, spre a se folosi de cunoştinţele şi priceperea lui, în vederea reorganizării bisericeşti pe care urmărea să o facă în ţara sa. Astfel, în primăvara anului 1503, fostul patriarh vine în Ţara Românească. În cuvântul de întâmpinare şi de aşezare a Sfântului Nifon în scaunul de Mitropolit al Ungrovlahiei (în locul bătrânului Mitropolit Ilarion), Radu cel Mare spunea: „Eu să domnesc, iar tu să ne îndreptezi şi să ne înveţi legea lui Dumnezeu şi să fii tată şi păstoriu mie şi tuturor oamenilor şi solitoriu la Dumnezeu”. Urmând acest îndemn, Nifon cercetează Mitropolia Ungrovlahiei, rămânând însă mâhnit pentru că „află turma neplecată şi neascultătoare şi Biserica izvrătită şi cu obiceiuri rele şi nesocotite. Şi chemă pre toţi egmenii de la toate mănăstirile ţării Ungrovlahiei şi tot clirosul Bisericii şi făcu săbor mare de împreună cu domnul şi cu toţi boierii, cu preoţii şi cu mirenii şi slobozi izvoare de învăţătură limpede şi necurmat. Şi le spunea den Sfânta Scriptură şi-i învăţa pe toţi şi-i adăpa cu apa milei credinţei celei adevărate. Grăia-le den pravilă şi den lege, de tocmirea Bisericii şi de dumnezeieştile slujbe, de domnie şi de boierie, de mănăstiri şi de biserici şi de alte rânduiri de ce trebuia. Şi tocmi toate obiceiurile pre pravilă şi pre aşezământul Sfinţilor Apostoli. Deci hirotoni şi doi episcopi şi le deade şi eparhie hotărâtă, care cât va birui; şi-i învăţă cum vor purta grijă şi cum vor paşte oile cele cuvântătoare carele sunt date-şi în seamă, ca să se îndrepteze toată ţara de la arhierei”.

Disputa cu Radu cel Mare

Şederea Sfântului Nifon în Ţara Românească a fost scurtă, între el şi domnitor iscându-se curând neînţelegeri. Radu cel Mare îşi cununase sora, pe domniţa Caplea, cu un boier moldovean, pe nume Bogdan, fugit în Ţara Românească să scape de pedeapsa voievodului Ştefan cel Mare, pe care îl trădase. Întrucât acest boier avea soţie şi copii, Nifon l-a îndemnat să pună mai presus de orice canoanele şi legiuirile bisericeşti, să lase pe femeia cu care se căsătorise din interese politice şi să se întoarcă la familia sa. Neînţelegând duhul blândeţii cu care îi vorbise Nifon, boierul s-a plâns domnitorului că ierarhul este împotriva acestei căsătorii pe care nu vrea să o recunoască. S-a ajuns astfel la un conflict între cele două autorităţi, statală şi bisericească. Mâniat, voievodul „s-a pornit cu sălbăticie împotriva sfântului”, învinuindu-l că a călcat predaniile şi rânduielile ţării şi cerându-i să plece din Ţara Românească. În vara anului 1505, vrednicul ierarh a părăsit Ţara Românească, îndreptându-se spre Sfântul Munte Athos. La 11 august 1508, fostul Patriarh Ecumenic şi Mitropolit al Ungrovlahiei, Nifon II, s-a mutat la Domnul.

În 1515, Neagoe Basarab (care purtase de grijă lui Nifon în timpul neînţelegerilor sale cu Radu cel Mare), ajuns acum domnitor al ţării (1512-1521), a trimis pe logofătul Danciu în fruntea unei solii la Mănăstirea Dionisiu, ca să ceară pentru o vreme osemintele lui, spre a fi aduse în ţară. La 16 august 1517 (a doua zi după sfinţirea Mănăstirii Curtea de Argeş), au fost puse deasupra mormântului lui Radu cel Mare, făcându-se rugăciuni pentru iertarea lui. În aceeaşi zi a avut loc şi canonizarea fostului Patriarh Ecumenic şi Mitropolit al Ţării Româneşti, de faţă fiind şi Patriarhul Ecumenic Teolipt I. Este prima canonizare care a avut loc în ţara noastră. S-a hotărât ca pomenirea lui să se facă în ziua morţii sale, adică la data de 11 august a fiecărui an. Tradiţia spune că în prima noapte de rugăciune, spre revărsatul zorilor, Neagoe Vodă, care era părtaş la rugăciune, a văzut „în aţipeală” iertarea lui Radu Vodă.

Moaştele Sfântului Nifon au fost aşezate într-o frumoasă raclă de argint poleit cu aur, împodobită cu pietre scumpe şi cu email, în forma unei bisericuţe cu cinci turle. Dea­supra sicriului era încrustat chipul Sfântului Nifon, iar jos, la picioarele lui, se afla chipul lui Nea­goe, în ge­nunchi, rugându-i-se acestuia. Racla (dăruită de Neagoe Vodă) şi moaştele sfântului au fost înapoiate Mănăstirii Dionisiu. Răsplătiţi cu multe daruri de domnitorul român, călugării de aici i-au trimis înapoi („ca plocon şi blagoslovenie”) capul sfântului şi mâna dreaptă. Tradiţia spune că mult timp Neagoe a purtat în permanenţă cu sine preţiosul dar, ca pe o veritabilă raclă a Legii. Mai târziu, a trimis sfintele moaşte la Mănăstirea Curtea de Argeş, ctitoria sa. Au stat aici până în anul 1949, când, odată cu reînfiinţarea Mitropoliei Olteniei, au fost aduse în Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Printre credincioşii din Oltenia, Sfântul Nifon se bucură de o cinste deosebită. De mai bine de şase decenii, el ocroteşte turma lui Hristos din dreapta Oltului. Alături de Sfinţii Nicodim cel sfinţit de la Tismana şi Calinic de la Cernica, Nifon Patriarhul este ocrotitorul Valahiei Mici.