Sfântul Irodion de la Lainici şi pilda sa peste veacuri

În învăţătura noastră de credinţă, în Sfânta Scriptură şi în cuvintele Sfinţilor Părinţi, sfântul este cel care, prin viaţă curată şi râvnă neîncetată, se apropie de Dumnezeu şi, cu darul Sfântului Duh, se uneşte permanent cu Preasfânta Treime. În felul acesta, viaţa sa pământească este binecuvântată şi în ceruri este încununat de slavă.

Pe pământ, sfântul, ca oricare alt om, creşte din treaptă în treaptă, urcă neîncetat şi nu stă o clipă, aşa cum spune psalmistul David: „Nu voi intra în locaşul casei mele, nu mă voi sui pe patul meu de odihnă. Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele. Până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob” (Ps. 131, 3-5). El stăruieşte în rugăciune ziua şi noaptea şi doreşte să se unească cu Dumnezeu şi să se împărtăşească de lumina cea neînserată a Preasfintei Treimi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul” (I Tes. 4, 17). Urcând neîncetat spre desăvârşire, viaţa sa devine o permanentă ascendenţă duhovnicească pe „Muntele Taborului”. În demersul acesta nu rămâne singur niciodată, fiind însoţit de Mântuitorul Hristos „până la sfârşitul veacurilor” (cf. Mt. 28, 20). El descoperă astfel calea adevărului, liniştea sigură şi fericită de a fi cu Domnul, conştient fiind că în lumea de aici nu poate afla cetate veşnică. Urcuşul duhovnicesc al sfântului este spre Crucea Mântuitorului Hristos, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evr. 12, 2). Nevoinţele omului duhovnicesc sunt multe şi de aceea Sfânta Scriptură învaţă că cei care vor dori să vieţuiască în Mântuitorul Hristos vor fi prigoniţi: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Mt. 5, 11).

Prin crucea nevoinţelor către Învierea lui Hristos

Sfântul Irodion, şi asemenea lui toţi sfinţii Bisericii noastre dreptslăvitoare, a rostit neîncetat Numele Domnului şi L-a chemat întru ajutor, să vină şi să Se sălăşluiască în suflet şi astfel să ajungă purtător de har, de Duh Sfânt şi de sfinţenie. Din fragedă pruncie, el a intrat în Mănăstirea Cernica, unde l-a avut ca părinte duhovnicesc şi stareţ pe Sfântul Ierarh Calinic. Asemenea lui, Sfântul Irodion s-a străduit să se arate vrednic de această chemare dumnezeiască, pe care Mântuitorul o face cunoscută pentru fiecare în parte: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt. 5, 48). Aceste cuvinte ale Mântuitorului au răsunat permanent în mintea şi inima sa. Astfel, văzându-l pe Sfântul Calinic, Sfântul Irodion şi-a început nevoinţa cea bună şi a adăugat în fiecare zi osteneală peste osteneală ca să ajungă „la starea bărbatului desăvârşit”, la vârsta deplinătăţii Mântuitorului Hristos (cf. Efs. 4, 13). Era neîntrecut la priveghere, la rugăciune şi la toate ascultările din mănăstire. Precum cel „rănit de dragostea Mântuitorului Hristos”, el nu putea să zăbovească în alte griji şi lucruri pământeşti trecătoare. Asemenea unui cerb însetat după izvoarele apelor, Sfântul Irodion alerga la Biserică, ca la Izvorul cel plin de Apă Vie, pururea ­curgător, care ţâşneşte din coasta Mântuitorului Hristos şi se revarsă peste întreaga lume.

Sfântul Irodion a crescut în mănăstire nu numai cu vârsta, ci şi cu sfinţenia. Prin evlavie şi credinţă a ajuns să fie cinstit de toţi părinţii. Văzând această dăruire, Sfântul Calinic l-a făcut mai întâi monah, apoi preot şi în cele din urmă, când a ajuns episcop la Râmnic, l-a luat cu el spre a-i fi permanent în preajmă, în rugăciune, în ascultare şi în sfat. Astfel, prin rânduiala lui Dumnezeu, ucenicul a devenit duhovnicul avvei şi avva s-a făcut fiu duhovnicesc al ucenicului.

Sfântul Irodion duhovnicul a fost martorul multor minuni ale Sfântului Ierarh Calinic, el însuşi fiind un făcător de minuni încă din viaţa pământească. De atunci şi până în zilele noastre, Sfântul Irodion a fost cinstit de toţi credincioşii olteni. În ultimii ani, de la marele eveniment al canonizării sale, prăznuirea sfântului s-a răspândit în întreaga noastră Biserică Ortodoxă Română. Şi astăzi, ca şi în trecut, sfântul face minuni cu cei binecredincioşi şi dă tămăduiri de boală, de suferinţă, de necaz şi de nevoi tuturor credincioşilor. Aşa se face că, întotdeauna în ziua de 3 mai a fiecărui an, mulţime de credincioşi vin la rugăciune în Sfânta Mănăstire Lainici pentru a afla ajutor şi binecuvântare de la Sfântul Cuvios Irodion şi mântuire de la Domnul nostru Iisus Hristos.