„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Simpozionul naţional „Constantin Noica”, o nouă ediţie la Râmnic
Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române şi Arhiepiscopia Râmnicului au organizat în perioada 25-26 mai cea de-a X-a ediţie a Simpozionului naţional „Constantin Noica”. Tema de anul acesta a fost „Sentimentul românesc al fiinţei”. Festivitatea de deschidere a avut loc în Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic”, în prezența și cu participarea acad. Alexandru Surdu, directorul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, a acad. Alexandru Boboc, a numeroși profesori universitari și cercetători științifici, preoți și oameni de cultură.
În deschiderea manifestării, pr. consilier Ștefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, intitulat „Constantin Noica și unitatea neamului românesc”.
În prima parte a simpozionului au fost prezentate mai multe comunicări, după cum urmează: acad. Alexandru Surdu - „Fiinţa, sentimentul şi simţămintele româneşti”, acad. Alexandru Boboc - „Naţionalitatea în filosofie”, prof. univ. dr. Florea Lucaci - „Sentiment şi raţiune în logica fiinţei”, dr. Doru Sinaci - „Spaţiul etnic în viziunea tribuniştilor arădeni (1896-1912)”, pr. prof. dr. Ştefan Zară - „De la Turnul Babel la rostul rostirii spre comuniunea omului cu Dumnezeu”, prof. univ. dr. Mircea Lăzărescu - „«Firea» şi «deveninţa» în rostirea filosofică a lui Noica”, prof. univ. dr. Nicolae Georgescu - „Haos şi neant la Eminescu, în viziunea lui Constantin Noica”, prof. univ. dr. Ion Dur - „Naţionalism şi românitudine sau intrarea în universal”.


