„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujba Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Craiova
Programul liturgic dedicat săptămânii duhovniceşti în Cetatea Băniei s-a încheiat vineri, 3 martie. Pe lângă rânduiala liturgică obişnuită, credincioşii craioveni şi studenţii Facultăţii de Teologie din Craiova au avut bucuria de a asculta cuvânt duhovnicesc, la finele fiecărei sfinte slujbe, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” şi la Paraclisul Mitropolitan Madona Dudu. Astfel, miercuri-seară, în prima zi a lunii martie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit slujba Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. În cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre valoarea duhovnicească şi importanţa credinţei şi libertăţii în viaţa creştinului. „Prin credinţă arătăm că suntem cu adevărat creaţia lui Dumnezeu, Creatorul oglindindu-Se astfel în sufletul nostru. Prin credinţă ne dăruim toată viaţa lui Dumnezeu şi ne încredinţăm toată nădejdea noastră spre Cel care poate să ocrotească şi să desăvârşească existenţa noastră. Credinţa ne-a fost dăruită de Atotputernicul Creator, aşezată în interiorul nostru, şi prin ea putem să ne deschidem Celui care ne-a zidit prin toate simţurile şi puterile noastre sufleteşti şi trupeşti. Credinţa se adresează deopotrivă raţiunii, simţirii şi voinţei. Cel care crede înţelege mesajul şi voinţa lui Dumnezeu. Cel care crede cunoaşte Adevărul şi Calea ce duce spre Împărăţia cerurilor. Prin credinţă omul se arată cu adevărat că este după chipul lui Dumnezeu, căci numai el dintre toate creaturile poate să creadă. Am fost înzestraţi cu toţii de această putere de discernere a lucrurilor dumnezeieşti şi în interiorul nostru au fost aşezate puterea şi capacitatea de a cuprinde ceea ce Dumnezeu rânduieşte pentru viaţa noastră. De nenumărate ori, Mântuitorul Hristos, înainte de săvârşirea vreunei minuni, a cerut celor pe care urma să-i vindece credinţă. «Crezi tu că pot să fac acestea?», iar ei răspundeau: «Da, Doamne, cred! Ajută necredinţei mele!» Şi deodată erau vindecaţi, atât cel bolnav, cel orb, cât şi cel lepros, şi toţi cei care au fost miluiţi de puterea şi lucrarea lui Dumnezeu. Această întrebare a Mântuitorului Hristos presupune negreşit voinţa şi lucrarea noastră. Suntem liberi pentru că Dumnezeu ne-a făcut liberi. Nu am dobândit această libertate printr-o independenţă faţă de Dumnezeu, căci nu ne putem separa de El şi să fim în acelaşi timp vii. Deîndată ce ne-a făcut, Dumnezeu ne-a legat de El Însuşi, fiind înrudiţi după chip. Această strânsă legătură se află în fiecare dintre noi şi libertatea este cel mai sfânt dar pe care Dumnezeu l-a dat omului”, a spus IPS Părinte Mitropolit.