„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbe arhiereşti la Craiova şi Severin
Marele praznic al Botezului Domnului a fost cinstit de mii de credincioşi din întreaga Mitropolie a Olteniei. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a împlinit rânduiala slujbei Aghesmei Mari pe malul Dunării, la Drobeta-Turnu Severin.
Ca în fiecare an, mii de credincioşi din întreaga Oltenie au venit la rugăciune în locaşurile de închinare pentru a întâmpina slăvitul praznic al Bobotezei şi pentru a duce la casele lor Agheasma Mare. În Cetatea Băniei, peste o mie de craioveni s-au adunat la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", unde au luat parte mai întâi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, în cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre însemnătatea dogmatică şi încărcătura duhovnicească a sărbătorii Epifaniei sau Bobotezei. Înaltpreasfinția Sa a amintit totodată cât de importantă este Agheasma Mare în viaţa credincioşilor, întrucât cei care o primesc cu credinţă dobândesc har de la Dumnezeu, sănătate şi binecuvântare. Imediat după cuvântul de învăţătură, preoţii şi diaconii slujitori, însoţiţi de credincioşii prezenţi la rugăciune, au mers împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu în faţa catedralei, unde a fost săvârşită slujba Aghesmei Mari.
Și severinenii s-au adunat duminică în număr mare în portul din Drobeta-Turnu Severin pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apelor săvârșită de PS Părinte Nicodim. Acesta a binecuvântat mulţimea şi a sfinţit apoi apa din butoaiele pregătite din timp. Arhiereul mehedinţean a coborât apoi pe malul Dunării, unde a aruncat în apă crucea Bobotezei. Un bărbat s-a aruncat după ea în apele reci ale Dunării. A devenit deja tradiţie ca în fiecare an, la praznicul Botezului Domnului, preoţii şi credincioşii din municipiul Drobeta-Turnu Severin să meargă în procesiune solemnă spre portul dunărean, acolo unde are loc slujba Aghesmei Mari. După încheierea Sfintei Liturghii, în jurul orei 11:00, grupurile de preoţi şi credincioşi au plecat în mod organizat de la bisericile din oraş către port. Procesiunea a început de la Catedrala Episcopală, de unde au pornit câteva sute de suflete, alături de soborul de slujitori, în frunte cu ierarhul locului, care a slujit Sfânta Liturghie la catedrală, începând cu ora 9:00.
„Suntem foarte bucuroşi pentru că acum, la sărbătoarea Bobotezei, Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat şi cu ger zilele trecute, dar acum cu un soare foarte frumos. Iată cum sclipeşte pe albia bătrânului fluviu Dunărea, iar noi, slujitori şi credincioşi care am venit cu toţii aici, plecăm cu inimile pline de bucurie. Vom folosi apa sfinţită, a cărei slujbă am oficiat-o aici, pe tot parcursul anului şi Îl rugăm pe Dumnezeu ca 2019, cu ajutorul Lui şi cu rugăciunile pe care le săvârşim fiecare dintre noi, să fie un an mai bun pentru fiecare familie, pentru bătrâni, pentru tineri. Şi mai ales să dăruiască Dumnezeu linişte lăuntrică, dar şi pace şi să îndepărteze războiul dintre noi, să îndepărteze toată molima, tot ceea ce este dezbinător", a spus Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În această zi, ortodocşii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Apa sfinţită de Bobotează se bea dimineaţa, pe stomacul gol, până la odovania sărbătorii (14 ianuarie).
(Pr. Ioniţă Apostolache, Marian Gherghinescu)