„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbe şi binecuvântări la început de an în Oltenia
Prima zi a Anului Nou a fost întâmpinată cu rugăciune în catedralele chiriarhale din Mitropolia Olteniei. Cu acest întreit prilej de bucurie duhovnicească, de prăznuirea Tăierii-împrejur a Domnului Hristos, a Sfântului Vasile cel Mare și a Anului Nou, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul Catedralei „Maica Precista”-Dudu din Craiova.
În prima zi de sărbătoare a noului an, IPS Părinte Mitropolit Irineu a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Mitropolitan „Madona”-Dudu, din Craiova, alături de un sobor de diaconi și preoți. La finalul sfintei slujbe, ierarhul a ținut un cuvânt de binecuvântare pentru credincioșii prezenți în biserică, arătând că ziua de 1 ianuarie a fiecărui an ne pune în fața a trei motive de bucurie. Mai întâi, serbăm praznicul împărătesc Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului Hristos, apoi facem pomenirea vieții Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, iar în al treilea rând ne regăsim la început de an calendaristic, prilej de a face un bilanț pentru anul trecut și pentru a creiona planuri pentru noul an. „Iubirea este virtutea care ne leagă de Dumnezeu și cu semenii noștri. Întâi de toate trebuie să-L iubim pe Dumnezeu pentru că El este Acela care ne-a dat viață și El ne poartă de grijă în toate împrejurările vieții noastre. Apoi, trebuie să iubim și pe aproapele nostru întrucât mântuirea, iertarea păcatelor noastre, trece prin felul nostru de a ne raporta la semenii noștri cu iertare, cu bunăvoință, cu îngăduință și cu răbdare”, a spus Mitropolitul Olteniei.
În partea a doua a predicii, IPS Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre modelul sfânt al vieții ierarhului din Cezarea Capadociei, Vasile cel Mare. El este „omul care a trecut toate veacurile”, fiind iubit de creștinii Bisericii noastre și de foarte multe ori ales ca ocrotitor pentru copiii noștri prin purtarea numelui său. Atunci când ne gândim la Sfântul Vasile, ne aducem aminte de Anaforaua liturgică scrisă de marele ierarh, de moliftele compuse, precum și de fondarea primelor așezăminte sociale pentru oamenii cu nevoi materiale și trupești, cunoscute până astăzi sub numele de „Vasiliade”.
La sfârșitul cuvântului, chiriarhul locului a făcut urările tradiționale de început de an spre bucuria celor prezenți: „A trăi mulți ani înseamnă să trăim în credință, în nădejde și în iubire față de Dumnezeu. Prin urmare, și noi vă dorim La mulți ani!, dorim celor care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare să aibă parte de multă bucurie duhovnicească, sănătate și împlinirea tuturor dorințelor spre mântuire. La mulți și binecuvântați ani!”, a spus Mitropolitul Olteniei.
Anul Nou la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea în ziua de 1 ianuarie. În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, ierarhul a precizat că „Înomenirea Mântuitorului Hristos este semnul văzut al iubirii infinite a lui Dumnezeu față de oameni, spre a-i ridica pe aceștia din robia păcatului, iar Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului descoperă atât împlinirea Legii, cât și desăvârșita smerire a Fiului lui Dumnezeu, încredințându-ne, încă o dată, că a luat fire omenească adevărată. Sfântul Epifanie învăța că «tăierea împrejur după trup l-a pregătit pe om și i-a slujit până la Botez, care este tăierea cea mare împrejur, căci prin el ne izbăvim de păcate și ne pecetluim cu numele lui Dumnezeu. Punerea peceții cu numele lui Hristos este recunoașterea că Îi aparținem». Prin Botez dobândim nașterea duhovnicească, întrucât «celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat puterea ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din pofta trupească, nici din pofta bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut» (Ioan 1, 12-13)”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a arătat în continuare că „Anul 2019 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, astfel și în Arhiepiscopia Râmnicului se vor desfășura o serie de activități prin care nu doar că vom omagia personalitățile din trecutul neamului nostru, care s-au remarcat printr-o activitate administrativ-gospodărească deosebită, ci, mai mult, vom învăța că fiecare, întru chemarea sa, trebuie să își pună în valoare talantul pe care l-a primit de la Dumnezeu și să înmulțească talanții primiți în dar spre întărirea în iubirea milostivă, după exemplul vrednicilor noştri înaintași”.
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim, în bisericile și mănăstirile din Eparhia Severinului și Strehaiei s-au săvârșit rugăciuni atât la momentul trecerii dintre ani, cât și în dimineața zilei de 1 ianuarie.
La trecerea dintre ani s-a săvârșit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi de rugăciuni la intrarea în noul an. La Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, slujba Acatistului a început în jurul orei 23:15 şi a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim. În mesajul transmis de ierarhul locului, credincioșilor prezenți li s-a adus ca exemplu viețuirea minunată a sfinților, dar și a înaintașilor noștri, care întotdeauna au fost modele demne de urmat.
În dimineața zilei de 1 ianuarie, în biserici s-a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La Catedrala Episcopală din Drobeta- Turnu Severin, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de ierarhul locului. „Mântuitorul nostru Iisus Hristos a respectat rânduielile bisericești, a fost tăiat împrejur în a opta zi, iar de aici reținem, dreptcredincioși, că noi suntem îndatorați, cu toată evlavia, să venim aici în Biserica lui Dumnezeu, să participăm cu rugăciunile noastre la tot ceea ce se petrece aici. Hristos vine, Duhul Sfânt transformă darurile de pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului, ne dă posibilitatea să ne împărtășim, ne dă posibilitatea să ni se șteargă păcatele spovedindu-ne, ne dă posibilitatea să vorbim cu El, să-L chemăm în ajutor și Se oferă să ne ajute”, a spus în cuvântul său episcopul.
La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba de Te Deum care se oficiază în prima zi a noului an. Pentru a încununa momentele duhovniceşti deosebite trăite la început de an la Catedrala Episcopală, protopsalţii au prezentat pe platoul din faţa catedralei tradiţionalul Pluguşor, moment gustat cu multă bucurie, dar şi cu nostalgie de toţi cei prezenţi.
(Pr. Ioniţă Apostolache, Pr. Constantin Olariu, Pr. Marian Gigină, Doru Marcu)