Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană din Craiova

Miercuri, 23 noiembrie, în zi de prăznuire a Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer, unul dintre sfinţii ocrotitori ai Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei euharistice, Înalt­prea­sfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre viaţa şi faptele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii, subliniind rolul de mijlocitor şi rugător pentru noi îna­intea lui Dumnezeu. „De îndată ce a plecat din lumea aceasta şi sufletul i-a fost ridicat la cer, Sfântul Antonie a devenit mijlocitor şi rugător pentru noi înaintea lui Dumnezeu. El se roagă permanent pentru noi, ca unul care ne cunoaşte necazurile şi ispitele, ca unul care a trecut prin ele şi, precum aurul se topeşte deseori spre a fi curăţat de impurităţi, aşa şi Sfântul Antonie a fost deseori în văpaia ispitelor şi suferinţelor de tot felul, pentru a se înfăţişa cu adevărat aur curat înaintea Stăpânului ceresc, pâine binecuvântată ce trece prin cuptor spre a se aduce jertfă Bunului Dumnezeu într-un miros de bună mireasmă duhovnicească. Mi-a îngăduit Milostivul Dumnezeu ca, personal, să scot moaştele Sfântului Antonie de unde erau puse şi, la vremea cuvenită pentru canonizarea şi proclamarea sfântului şi întru toată nevrednicia, le-am aşezat în sfânta raclă construită de un monah de la Frăsinei. Astfel, sfintele moaşte au fost rânduite în Sfânta Biserică spre a fi cinstite şi închinate de către toţi credincioşii”, a precizat IPS Irineu.

Sfântul Cuvios Antonie s-a născut într-un sat din zona subcarpatică a judeţului Vâlcea. De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul Vâlcii, primind numele Antonie. Apoi, prin anul 1690, cu binecuvântarea egumenului s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere. Neavând un locaş propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare şi a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând la el trei ani. Pentru viaţa sa curată, cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al vindecării. În scurt timp, numele lui a ajuns vestit chiar şi dincolo de Carpaţi. După 28 de ani de aspră nevoinţă, Cuviosul Antonie a plecat la Domnul în anul 1719, iar trupul său a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul, împreună cu obştea mănăstirii, lângă uşa paraclisului săpat de el. Până astăzi se păstrează chilia cuviosului, cunoscută sub numele de „Peştera Sfântului Antonie”, dar şi micul paraclis săpat în piatră. În şedinţa din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa, cu data de prăznuire la 23 noiembrie.