„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană din Craiova
Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi la rugăciune în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, duminică, 6 martie, pentru a marca începutul perioadei de post şi rugăciune ce precede marele praznic al Învierii Domnului. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor format din preoţii şi diaconii sfântului locaş.
La final, Mitropolitul Olteniei a dezvoltat învăţăturile reieşite din pericopa evanghelică duminicală (Matei 25, 31-46) despre Înfricoşata Judecată, subliniind necesitatea de a spori faptele bune şi a ne curăţa trupeşte şi sufleteşte, spre a da răspuns bun la această Judecată. „Chemarea «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu» o adresează Mântuitorul Hristos celor care au primit Taina Sfântului Botez, căci prin această Sfântă Taină am devenit copii ai lui Dumnezeu, fii şi fiice ai Împărăţiei Cerurilor. Când am îmbrăcat haina nemuririi, aşa cum zicem, «câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat», am devenit copii ai Tatălui ceresc în Fiul Său preaiubit. De aceea suntem binecuvântaţi, căci am primit arvuna cerească, am primit pecetea Duhului Sfânt care ne autentifică drept fii ai lui Dumnezeu”, a arătat IPS Părinte. În continuare, Mitropolitul Olteniei a evidenţiat starea celor care şi-au pus această viaţă în slujba păcatului. „Evanghelia Sfântului Apostol Matei ne vorbeşte şi despre cei care, chiar dacă au primit Taina Sfântului Botez, au slujit apoi în această viaţă păcatului şi lui Mamona, dăruind astfel sufletele lor diavolului cel întunecat. Ei sunt trecuţi «de-a stânga» şi alungați «în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui» (Mt. 25, 41). Observăm, prin urmare, că principalele criterii după care vom fi judecaţi se referă la relaţiile directe pe care le avem cu semenii, la virtuţile iubirii, milei şi milosteniei... Aşadar, în perioada de post şi rugăciune premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului, să înmulţim fapta cea bună pentru a putea da răspuns bun la Înfricoşata Judecată, aşa cum ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia de astăzi: să-i ajutăm pe cei flămânzi şi însetaţi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i primim pe cei străini, să-i cercetăm pe cei aflaţi în necazuri şi suferinţe, iar dacă nu putem datorită sărăciei, avem posibilitatea să ne rugăm pentru ei”, a conchis IPS Irineu.