„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sprijin pentru o viaţă mai bună
Grija Bisericii pentru persoanele aflate în nevoie şi mai ales pentru educaţia tinerilor proveniţi din familii fără posibilităţi financiare a fost şi rămâne o reală preocupare. În decursul anului trecut, prin fundaţiile şi asociaţiile Arhiepiscopiei Craiovei au fost iniţiate mai multe proiecte social-filantropice, cu efect în viaţa credincioşilor de toate vârstele.
Unele dintre activităţile permanente ale Centrului eparhial din Craiova au rămas integrarea şi promovarea socială a persoanelor cu dizabilităţi. În acest sens, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s-au desfăşurat mai multe programe prin Sectorul social al Arhiepiscopiei, Asociaţia Vasiliada, Fundaţia „Buna Vestire”, Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, Societatea Naţională a Femeilor Române, filiala Craiova, Asociaţiile Studenţilor Creştini Ortodocşi, filialele Craiova şi Târgu Jiu, prin protopopiate etc. De pildă, pentru integrarea şi susţinerea socială a persoanelor cu dizabilităţi a fost înfiinţat Centrul de informare şi consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina” din Craiova. Acesta funcţionează din anul anul 2008, fiind coordonat de Asociaţia Vasiliada, odată cu implementarea proiectului Centrul de informare şi consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina”. Tot în acelaşi scop au fost înfiinţate şi cele două centre pentru persoane vârstnice „Mitropolit Firmilian” şi „Renaşterea” din Craiova.
Strângeri de fonduri pentru persoanele nevoiaşe
În anul 2015, s-a iniţiat prin protoierii, fundaţii şi mănăstiri colectarea de fonduri pentru susţinerea persoanelor care frecventează centrele din Arhiepiscopia Craiovei. În acest sens, au fost iniţiate mai multe activităţi şi evenimente cu scopul strângerii de fonduri pentru copiii în prag de abandon şcolar, pentru cazurile sociale din cuprinsul judeţelor Dolj şi Gorj, precum: Campania „Ajută cu 2%”, dezvoltată de Asociaţia Vasiliada, concertul caritabil „ColinDar” cu Paula Seling, marţi, 15 decembrie 2015, proiectul artistic „Faptele bune prind culoare”, iniţiat de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Facultatea de Teologie din Craiova, Asociaţia Vasiliada, Liceul Teologic din Tg. Jiu, liceele de arte din Craiova şi Tg. Jiu, strângeri de fonduri pentru susţinerea copiilor în prag de abandon şcolar şi a celor din programele de a doua şansă din cadrul centrelor catehetice din Arhiepiscopia Craiovei etc.
Susţinerea elevilor cu potenţial prin proiectul „Alege școala!”
Alături de Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision, Arhiepiscopia Craiovei s-a implicat prin Biroul de învăţământ şi catehizare la implementarea proiectului naţional „Alege şcoala!”, pentru sprijinirea copiilor în prag de abandon şcolar din judeţele Dolj şi Gorj. Au fost înfiinţate în acest sens opt centre catehetice la: bisericile „Sfântul Gheorghe”-Vechi din Craiova, „Eroii neamului”, „Adormirea Maicii Domnului”-Oota, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”-Romaneşti, „Sfântul Nicolae”-Craioviţa I - din Craiova, la Biserica „Sfânta Tatiana”, din Parohia Ciutura, judeţul Dolj, şi în parohiile Strâmba Jiu şi Rovinari I, din judeţul Gorj. Fiecare activitate social-filantropică a fost coordonată şi supravegheată prin participarea la evenimentele şi activităţile de promovare şi strângere de fonduri, prin vizitarea periodică a centrelor sociale, prin susţinerea şi coordonarea proiectelor de implementare.