Acum mai bine de nouă ani cineva a avut un vis. Visul s-a făcut cuvânt, cuvântul s-a făcut poveste. Iar povestea a devenit, așa cum vrem noi toți, faptă. Povestea noastră poartă și un nume: Târgul Jucăriilor. Povestea este spusă an de an, iar cei care o ascultă par să o aprecieze din ce în ce mai mult. Dacă vreți, am să v-o spun și vouă, dragi prieteni.
A fost odată ca niciodată o biserică în care slujea - și încă slujește - un preot. Ca orice preot, el are o soție, o preoteasă. Când a început povestea noastră, părintele și doamna preoteasă aveau trei copilași, acum au patru. Copiii, ca toți copiii, aveau jucării. Într-o zi doamna preoteasă a spus copiilor: „Copiii, nu vreți voi să mai dați din jucăriile voastre la alți copii? Aveți multe, casa e plină, iar voi nu vă mai jucați cu unele din ele”. Copiii au fost de acord. Apoi doamna preoteasă și copiii i-au spus părintelui ce vor. Și părintele a vrut și el, s-au rugat la Dumnezeu, iar lucrurile au început să prindă rost. Au vorbit și cu alți părinți, care la fel se plângeau că ai lor copii au multe, prea multe jucării și care se gândeau: de ce aceste jucării să nu ajungă și la copiii care nu au? Și toți au spus că este foarte bine să se facă aceasta.În primul an la Târgul Jucăriilor era un cort și înăuntru o masă plină cu jucării. Oamenii au venit, au văzut și cei care au plăcut o jucărie și-au ales-o. Jucăriile rămase au căutat, să spunem așa, și au găsit 100 de copii sărmani. Bănuții donați au fost folosiți pentru spital: s-au donat obiecte sanitare pentru un salon de spital, pentru copii.
An de an numărul celor care doreau să ajute copiii nevoiași a crescut. Și așa, din ce în ce mai multe jucării singure au căutat și și-au găsit copiii lor după Târgul Jucăriilor. Apoi oamenii mari au zis: cum să ajutăm mai bine copiii în nevoie? Sunt la spital, unde s-au dus câteva jucării, copii bolnavi, unii de la țară (sat). N-am putea, cu banii strânși, să-i ducem la o mânăstire? Să se roage, să se facă bine mai repede, micuții de ei... Și, dragi prieteni, gândul s-a făcut cuvânt, cuvântul s-a făcut, din nou, faptă. De ani de zile copiii de la Secția de Oncopediatrie a Spitalului de Urgență merg în pelerinaj la o mănăstire și se închină la un sfânt. Merg să se roage de sănătate pentru ei, pentru părinți, pentru medici. Unii au descoperit - umblă vorba că un îngeraș le-a spus - că, dacă se roagă și pentru oamenii buni (donatori), și anul viitor pot merge în pelerinaj. Și s-au rugat și au mai mers.
30 de metri de mese pline de jucării
Ediția din 30 septembrie 2018 a Târgului Jucăriilor de la Brândușa a făcut ca povestea să continue. Oamenii buni din Craiova, dar și din Oradea sau din Cluj au adus jucării, jocuri și haine pentru copii aflați în nevoie. Voluntarii noștri le-au triat și le-au pregătit dinainte, cu mult drag. În ziua târgului din acest an au fost 30 de metri de mese pline de jucării. Cei prezenți și-au ales o jucărie și au lăsat în cutia de donații bani suficienți pentru pelerinajul și masa copiilor. Și copiii iarăși au mers în pelerinaj. Doar că la cei 30 de copii de la oncopediatrie s-au adăugat alți 20 din serviciile de asistență socială ale județului Dolj. Copiii au mers, pe 9 noiembrie, la Sfântul Nectarie. S-au rugat, s-au închinat și au cerut sănătate și, bineînțeles, multe jucării.
Din 30 septembrie și până azi, jucăriile și jocurile rămase și-au căutat copiii lor. Ne-au ajutat să-i găsim preoții, profesorii, educatorii și asistenții sociali din 33 de localități, școli și instituții din Dolj și Gorj. Și așa, jucăriile noastre de la târg au mers să aducă un zâmbet pe fețele copiilor lor. Și 1.462 copii au zâmbit cu un zâmbet mai mult.
Și hăinuțele și-au căutat stăpâni. Le-au aflat la copiii din 20 de localități din Dolj și Gorj, acolo unde au ajuns cei 46 de saci de haine donați la Târgul Jucăriilor.
Povestea se încheie aici. Noi, obosiți de povestire, ne oprim și ne mai odihnim. Voi, bucuroși de auzire, să vă gândiți cum poate un vis să devină cuvânt, cuvântul să devină poveste, povestea să devină faptă. O poveste care, dacă veți îngădui, o vom spune și la anul. Adică ne vom ruga la Dumnezeu să facă să devină o poveste care continuă. Va urma... în 2019. (Pr. Gabriel Sorescu)
