Temeiuri patristice despre Întruparea Cuvântului

Sfinţii Părinţi, reperele învăţăturii noastre, repere la care noi ne raportăm totdeauna atunci când avem nevoie de lămuriri, au închinat frumoase cuvântări acestor momente, cuvântări care scot în evidenţă importanţa sărbătorilor pentru mântuire. O dovadă grăitoare în acest sens o constituie Cuvântarea celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, rostită la praznicul Naşterii Domnului, în care, pornind de la datele scripturistice din Vechiul şi din Noul Testament, corelate cu cele din istoria profană, acesta arată motivul pentru care creştinii sărbătoresc Naşterea Domnului la 25 decembrie şi Buna Vestire la 25 martie.

Marele ierarh este un cercetător stăruitor şi un cunoscător al textelor şi al evenimentelor biblice. Pentru el, data acestor praznice nu este un simplu detaliu calendaristic, ci este dovada purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. În Evanghelia după Luca se spune: „În zilele acelea a ieşit porunca de la Cezarul August să se înscrie toată lumea” (Luca II, 1). Istoria Imperiului roman confirmă existenţa unui recensământ al populaţiei din Ţara Sfântă, poruncit de către împărat şi efectuat în vremea Naşterii Domnului, la începutul erei creştine.

În cuvântarea hrisostomică la acest praznic, rostită în Antiohia la 25 decembrie 386, ascultătorii sunt îndemnaţi să urmărească cu atenţie motivul pentru care a fost rânduită această dată. Fiindcă dacă până la sfârşitul secolului al IV-lea se prăznuiau în aceeaşi zi Naşterea şi Botezul Domnului, la data de 6 ianuarie, în Antiohia această distincţie se făcuse pe la anul 377.

Când Elisabeta era însărcinată în luna a şasea cu Ioan, atunci Fecioara Maria a primit vestea cea bună de la îngerul Gavriil. Zămislirea Elisabetei a avut loc a sfârşitul lunii septembrie, când se ţinea sărbătoarea corturilor. Adăugând şase luni, ajungem la 25 martie, la Buna Vestire. Adăugând încă nouă luni, aflăm şi data Naşterii Domnului, la 25 decembrie.

Nu numai cartea Leviticului, ci şi cărţile I şi II Macabei oferă informaţii privind data şi locul sărbătorii corturilor în ultima perioadă a istoriei poporului iudeu. Astfel, în cartea I Macabei se vorbeşte despre războaiele lui Iuda Macabeul împotriva lui Gorgias şi Lisias, pe care i-a biruit, apoi despre curăţirea Casei Domnului. Iar după înfrângerea lui Lisias, Iuda şi fraţii săi au zis: „Iată-i nimiciţi pe vrăjmaşii noştri. Să ne suim şi să curăţăm sanctuarul şi să-l înnoim… Şi au rânduit Iuda şi fraţii lui şi toată adunarea lui Israel, ca să se ţină zilele înnoirii jertfelnicului în vremurile sale din an în an în opt zile, de la douăzeci şi cinci al lunii Chislev” (I Macabei IV, 36, 59). Iar în cartea II Macabei se spune: „În ziua în care cei de alt neam pângăriseră templul Domnului, s-a întâmplat că tocmai într-acea zi s-a făcut curăţirea, în douăzeci şi cinci ale aceleiaşi luni, care este Chislev” (II Macabei X, 5).

Punând cap la cap cuvintele Sfintei Scripturi cu cele care se ştiu despre sărbătorile iudaice şi despre rânduiala slujirii la templu, Sfântul Ioan Gură de Aur aduce lămuriri privind deopotrivă data prăznuirii Naşterii Domnului şi cea a Bunei Vestiri. El nu numai că se arată a fi un bun cunoscător al Sfintei Scripturi, dar ne convinge şi pe noi să stăruim mai mult în citirea acesteia, căci cuvântul lui Dumnezeu, pus în scris între paginile ei, este în acelaşi timp ziditor de suflete şi aducător de preţioase lămuriri pentru buna rânduială a vieţii noastre creştineşti.