Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Oltenia „Teologi daco-romani de seamă în Cetatea Eternă”

„Teologi daco-romani de seamă în Cetatea Eternă”

Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Tudor Nedelcea - 04 Mai, 2019

Scythia Minor (Dobrogea de azi) a oferit un mare interes ecumenic european, fiind un spaţiu de interferenţă religioasă, creştinii de aici întărindu-se organizatoric, paradoxal în confruntarea cu măsurile anticreştine, drastice ale lui Diocleţian şi Liciniu. Creştinii daco-romani de aici au organizat prima mitropolie a Bisericii Ortodoxe Române în jurul anului 500, din rândul lor ridicându-se personalităţi patristice de anvergură europeană.

O lucrare despre teologii daco-romani de seamă din această perioadă a apărut recent la Editura Mitropolia Olteniei sub semnătura pr. dr. Ioniță Apostolache, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova.

Epoca a fost studiată de teologii I. G. Coman („Scriitori bisericeşti din epoca străromană”, 1979), Nestor Vornicescu, „Scrieri patristice în BOR până în sec. XVII. Izvoare, traduceri, circulaţie”, 1983, teza de doctorat susţinută la I.G. Coman), Gh. Drăgulin („Cuviosul Dionisie Smeritul sau Exiguul”, 1987), D. Stăniloae („Scrieri ale călugărilor sciţi daco-romani din sec. al VI-lea”, 2006), Irineu Popa („Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac”, 2010, cap. Hristologia Calcedomului după Sinodul de la Calcedon), Mihai Diaconescu („Istoria literaturii daco-romane”, 2013) etc.
În continuarea acestor iluştri teologi români, tânărul preot doctor Ioniţă Apostolache tipăreşte în Editura Mitropoliei Olteniei, în 2018, în ediţie bilingvă (română şi engleză), o incitantă şi necesară lucrare, „Teologi daco-romani de seamă în Cetatea Eternă. Lucrarea mărturisitoare a Sfinţilor Ioan Cassian, Dionisie Exiguul şi Ioan Maxenţiu”. Tipărită cu binecuvântarea IPS dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care-i şi prefaţează cartea cu studiul „Contribuţia hristologică a monahilor sciţi după Sinodul de la Calcedon”, recenta carte este publicată după alte două lucrări, de asemenea fundamentale, ale pr. dr. Ioniţă Apostolache: „Hristologie şi mistică în teologia siriacă” şi „Apologetica ortodoxă - mărturisire şi apostolat”, ambele apărute în Editura Mitropoliei Olteniei, în 2014, respectiv 2017.

Pagini originale de teologie

Spre deosebire de abordarea Mitropolitului Nestor Vornicescu a tuturor scrierilor patristice de la Dunărea de Jos în vremea Sfinţilor Părinţi: Episcopii Tomisului, Teotim I, Ioan, Teotim II, Valentin, Sfântul Ioan Cassian, Dionisie Exiguul, Laurenţiu de Novae şi Sfântul Niceta de Remesiana, părintele Ioniţă Apostolache se ocupă doar de teologii care au legătură cu Cetatea Eternă şi care au lăsat, cum scrie Ioan G. Coman, „pagini originale de teologie sau traduceri din opere teologice din limba greacă sau limba latină”, scrise în mare parte „în afara Scythiei Minor, dar totdeauna între graniţele Imperiului Roman sau Bizantin”, aceş­tia fiind călugări: Sf. Ioan Cassian, Dionisie Exiguul (cel Mic, Smeritul) şi Ioan Maxenţiu. Autorul cărţii, Ioniţă Apostolache, evocă, în spiritul lui I. G. Coman, „specificul ecumenicităţii” în scrierile acestora, specific datorat întrepătrunderii spirituale între Răsărit şi Apus, precum şi problematica theopasită exprimată de călugării sciți prin formula „Unul din Treime a pătimit cu trupul pe cruce”.

Primul teolog daco-roman analizat de pr. Apostolache este Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (c. 100 - c. 165), „cel mai de seamă dintre apologeţii creştini de limbă greacă din secolul II”. Născut din părinţi păgâni, a fost fascinat iniţial de filosofie (stoică, pitagoreică), în care nu a găsit răspunsul căutat. Întâlnirea cu un bătrân înţelept i-a îndreptat atenţia spre Sfânta Scriptură, „singura filosofie sigură şi aducătoare de folos” şi astfel devine apologet al Bisericii creştine, misionar şi catehet, întemeietor de şcoală de teologie la Roma. Suferă moarte martirică prin decapitare. El a consacrat stilul apologetic, prin cele două Apologii şi prin Dialogul cu iudeul Tryfan. Prin lucrările sale mărturisitoare, Sf. Iustin afirmă că Adevărul este Hristos şi prin el descoperă „arta de a trăi virtuos”, în creştinism aflându-se „adevărata, singura şi cea mai de folos filosofie”, iar „dumnezeiasca lucrare a creaţiei şi mântuirii s-a împlinit prin Iisus Hristos, Logosul, Cuvântul veşnic, Înţelepciunea veşnică şi creatoare”. În Martirologiu, Sfântul Iustin răspunde acuzaţiilor prefectului Romei, Rusticus, cu demnitate, întărind adevărata învăţătură şi dogma creştină, definind-o explicit: „Cea după care îl preamărim pe Dumnezeul creştinilor, pe care-l scoatem dintru început a fi făcătorul şi ziditorul întregii creaţii, văzut şi nevăzut, şi Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost vestit mai îna­inte de profeţi că va veni şi se va întrupa, vestitorul mântuirii şi învăţătorul faptelor bune”.

Sfântul Iustin este readus în actualitate de pr. Apostolache nu numai prin gândirea sa doctrinară, dar şi prin rolul şi efectul şcolii teologice înfiinţate de el la Roma, unde „a zidit o adevărată instituţie de doctrină creştină”, deschisă tuturor spre dialogul privind relaţia dintre cultura greacă şi creştinism, aşezând creştinismul antic pe o treaptă supremă, iar apologetica greacă influenţând profund pe cea latină.

Sfântul Ioan Cassian, monahul de neam scit

Monahul teolog Sfântul Ioan Cassian (c. 350-435) reprezintă, în opinia autorului, „imaginea etalon a unei complexe experienţe de viaţă şi spiritualitate ascetico-mistică”. „De neam scit”, a slujit la Constantinopol ca diacon al Sfântului Ioan Gură de Aur, apoi ca preot în Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri, pentru femei şi pentru bărbaţi. Şi-a îmbogăţit experienţa duhovnicească cu monahismul oriental, de la Betleem. Lucrarea sa, „Despre aşezămintele mănăstireşti”, din anul 420, a stat la baza organizării, în epoca patristică, a monahismului apusean, aşa cum în Răsărit acelaşi rol l-au îndeplinit Regulile Sfântului Vasile cel Mare. El face o analiză profundă asupra unor idei vehiculate în societate: „cele opt gânduri rele”, „duhul mândriei şi al poftei”, „patima întristării”, „slava deşartă”, „duhul trândăviei”. Se implică activ în combaterea ereziei lui Nestorie în lucrarea „Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie”, şapte cărţi, „o apologie completă a învăţăturii ortodoxe de credinţă”, cum conchide Ioniţă Apostolache. Spre a întări această mărturisire de credinţă de sorginte apuseană, Ioan Cassian completează lucrarea cu un adaos, „Contra lui Nestorie”, ambele lucrări constituind „apogeul teologiei cassiene”.

Sfântul Dionisie Exiguul, „neîntrecutul traducător”

Alt scit erudit, legat şi de Cetatea Eternă, este Sfântul Dionisie Exiguul (c. 470 - c. 540), care şi-a început educaţia într-una din mănăstirile aflate în Pontul Euxin. A trecut pe la Constantinopol şi ajunge la Roma în jurul anului 500, unde a slujit la zece papi. Unul din exegeţii săi, Nestor Vornicescu, îl considera „un foarte bun cunoscător al Sfintei Scripturi, neîntrecut în mânuirea limbilor greacă şi latină, traducând fluent din una în cealaltă, era înţelept şi simplu în atitudinile sale, erudit şi smerit, cu vorbă puţină, feciorelnic şi blând, înfrânt la toate”. Era de neam scit, dar avea maniere „întru totul romane”. Are o operă impresionantă, traduceri aşijderea, mai ales în domeniul dreptului canonic. Este socotit ca întemeietor al calendaristicii creştine, numărătoarea anilor făcând-o nu de la Diocleţian, precum precursorii săi, ci de la Naşterea lui Iisus, ajutat fiind şi de cunoştinţele astronomice ale reformei lui Deceneu. A încreştinat calendaristica, aşezând în centrul lumii Persoana lui Iisus.

Ultimele trei capitole ale cărţii părintelui Apostolache, „Teologi daco-romani de seamă în Cetatea Eternă”, sunt de sinteză. Un capitol tratează hristologia călugărilor sciți şi lucrarea lor mărturisitoare în Cetatea Eternă, subîmpărţit în: premisele hristologiei theopasite împăratul Justinian şi hristologia călugărilor sciți, lucrarea mărturisitoare a călugărilor sciți în Cetatea Eternă, theopatiei sismul - o „hristologie apologetică”. Lucrarea acestor trei mari teologi, cu un pronunţat specific al spiritualităţii daco-romane întregeşte şi împlineşte „o pregătire hristologică de aproape un secol în Apus, ajutând pe episcopii Romei să aleagă calea cea dreaptă în lupta cu ereziile din acele timpuri”.

Despre „elita culturală românească”

Ultimele capitole aşază hristologia theopasită în contextul disputelor pro şi anticalcedoniene, iar spiritualitatea daco-romană este prezentată ca argument pentru teologia, filosofia şi cultura românească, „dimensiunea românească a existenţei” fiind exemplificată prin ideile filosofice ale lui Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea sau ale teologilor I. Gh. Savin, Gh. Drăgulin, D. Stăniloae, I. G. Coman şi Nestor Vornicescu („Întreaga elită culturală românească afirmă cu tărie fundamentul creştin al existenţei româneşti”, consideră, cu argumente, Ioniţă Apostolache). Concluzia generală a autorului, după studierea operei celor trei teologi, influenţa lor în actualitatea vremii, dar mai ales în posteritate, este că „simbioza daco-romană a imprimat un puternic specific de mărturisire şi trăire autentic creştină în spiritualitatea şi teologia românească”, care a avut o influenţă fastă în epoca începuturilor creştine din Europa.

Aceeaşi concluzie asupra acestei cărţi formulează şi prof. univ. dr. Magda Jianu: „Tânărul autor demonstrează că viaţa creştină emanată din Dacia romanizată a fost extrem de efervescentă, că s-a întemeiat pe valorile de credinţă ale lui Iisus, modelate eficient pe o fibră daco-romană care a avut un exerciţiu îndelungat în promovarea moralei religioase”.