„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Un model desăvârşit de rugător”
Monahul Dimitrie Nicolăescu a fost prohodit în biserica Mănăstirii Vodiţa de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Au slujit Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, având alături rugători și un sobor de aproape 100 de preoţi.
Alături de alesul sobor de slujitori au participat de asmenea câteva sute de credincioşi, care au dorit să îl conducă pe ultimul drum pe evlaviosul monah. După rânduiala liturgică, specifică înmormântării monahilor, trupul neînsufleţit a fost depus în cimitirul cinstitului aşezământ.
La căpătâiul părintelui său trupesc, PS Părinte Nicodim a creionat firul vieţii monahului Dimitrie, om harnic, bun şi rugător, pildă a unei vieţi trăite cu cinste şi închinate Mântuitorului Hristos. „De mic copil a fost învăţat cu munca. A plecat de acasă ca să câştige pâinea cea de toate zilele, împlinind porunca lui Dumnezeu, care spune că «întru sudoarea frunţii tale îți vei mânca pâinea până te vei întoarce în pământul din care eşti luat»... A făcut armata la grăniceri timp de 3 ani, între 1952 şi 1955, în condiţii foarte grele, unde a dat dovadă de ascultare. Deseori povestea despre greutăţile îndurate în acea perioadă, mai ales iarna cumplită a anului 1953... S-a căsătorit cu Maria, din familia pădurarului Nicolae Petrescu, cu care a avut 6 copii, 5 băieţi şi o fiică. Doi nu au trăit, unul decedând după naştere, iar altul botezat, Viorel, decedând la vârsta de 1 an.
Pe copiii Nicolae, Petre, Elena şi Ion i-a crescut muncind din greu pământul din proprietate, la Godeanu nefiind colectiv, ocupându-se cu creşterea vitelor mici şi mari şi cu munca din grădini... Urmând credinţei părinţilor săi, care erau nelipsiţi de la slujbele Bisericii, tatăl său, Petru, fiind mult timp consilier parohial, răposatul a fost prezent la toate slujbele din duminici şi sărbători. Pentru copii a fost un model desăvârşit de rugător. În fiecare seară îngenunchea şi se ruga cu faţa spre icoanele aşezate pe peretele dinspre răsărit. Odată, când i s-a îmbolnăvit o vacă, se ruga în grajd: «Doamne, nu mă lăsa cu jugul jos». Ştia că Dumnezeu îl va ajuta. Se ruga simplu, cum ştia el mai bine, către Tatăl Ceresc de la care ştia că vine «toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit». Împreună cu soţia sa Maria au ţinut posturile rânduite de Biserică, iar copiii au fost crescuţi creştineşte, învăţaţi că trebuie să fie respectuoşi, să muncească cinstit, să înveţe, să nu înjure, să nu fumeze. Când fiul său cel mare, Nicolae, după absolvirea a 10 clase, a renunţat la continuarea Liceului Silvic, de unde ar fi putut ajunge silvicultor, după dorinţa mamei, şi a hotărât să îmbrăţişeze viaţa monahală, mergând ca novice la Schitul Topolniţei, răposatul nu s-a opus, ba mai mult, a ştiut să îi dea nişte sfaturi fratelui Nicolae, explicându-i că e păcat să se întoarcă în lume şi i-a dat exemple din viaţa celor care au renunţat la monahism. A spune acestea unui tânăr de 17 ani nu este puţin lucru înaintea lui Dumnezeu. Văzând că şi ceilalţi băieţi, Petrică şi Ionică, şi-au îndreptat paşii spre viaţa de mănăstire, el a rămas acelaşi om credincios, bucurându-se”, a spus PS Părinte Nicodim.
La final, cei patru arhierei au binecuvântat masa închinată spre pomenirea sufletului celui adormit, la care au luat parte toţi cei prezenţi.