„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Un nou număr al revistei Martyria
La începutul acestei luni a văzut lumina tiparului publicaţia periodică „Martyria. Revistă de teologie și spiritualitate ortodoxă”. Girată de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, ineditul proiect academic propune cititorilor, în cel de-al doilea număr, o serie de studii de teologie și cultură care dau mărturie despre modul în care activitatea culturală, pastorală și ctitoricească a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul a rodit în spiritualitatea și cultura română căreia, pe anumite paliere, i-a devenit reper, acestora alăturându-li-se articole de literatură, piese de teatru și poezii, traduceri inedite din scrierile Părinților, mărturii contemporane privitoare la modul de asumare a vieții creștine în societate. Apărută în condiții grafice deosebite, „Martyria” își descoperă rolul de „tăcută mărturisitoare” a culturii române prin ilustrarea paginilor sale cu obiecte din ceramică de Horezu, din atelierele domnului Laurențiu Pietraru. În cuprinsul revistei semnează: IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mărturisitor al dreptei credințe și reper al culturii românești; pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, "Iconologia ethosului moral în opera Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul – despre profetismul cultural"; prof. univ. dr. Mihaela Palade, "Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul – ctitor al Mănăstirii «Tuturor Sfinților», ctitor de artă românească"; Dan Zamfirescu, "Sfântul Antim Ivireanul și Episcopia Râmnicului în apogeul culturii române vechi și în renașterea națională modernă"; acad. Dan Berindei, "Domnitorii noștri și Credința"; Dinu Săraru, "Un document antologic"; Dan Ciachir, "Noblețea smereniei" etc.



