„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în toate zilele și să-Mi urmeze Mie; căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va mântui. Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina de el și Fiul Omului când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Cu adevărat însă vă spun vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Vasul ales al mântuirii noastre
Venirea pe pământ a Cuvântului lui Dumnezeu ca să elibereze din robia păcatului și a morții sufletești pe toți care vor crede în El avea nevoie de o ființă preacurată și „fără de prihană”. Era nevoie de o ființă mai curată decât tot ce este pământesc pentru că în pântecele ei avea să se sălășluiască însuși Dumnezeu, care este lumină. Aceasta este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, a cărei cinstită „Naştere” o prăznuim astăzi.
De mult ar fi trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să mântuiască pe omul căzut sub povara păcatului, dar nu se găsise încă un rod atât de curat, un vas atât de ales, o ființă desăvârșită în care Dumnezeu să-și facă lăcaș, din care să ia trup omenesc și să devină om deplin, afară de păcat, să trăiască printre noi, să ne învețe puterea cuvântului și să ne mântuiască. Au trecut mii de ani de suferință de la păcatul săvârșit de protopărinții Adam și Eva în grădina raiului, mii de ani de întristare, mii de ani de lacrimi și de dor după mântuire. Toate acestea au contribuit la purificarea, la formarea și la nașterea unei ființe preacurate. Dar mai ales rugăciunea, sfințenia, credința și dragostea față de Dumnezeu și față de oameni a Drepților Ioachim și Ana, care au dat naștere acestui rod prea ales și bine plăcut lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria.
S-a născut în oraşul Nazaret
Fecioara Maria s-a născut în nordul Palestinei, în orașul Nazaret din frumoasa regiune a Galileii. Părinții ei, Drepții Ioachim și Ana, nu aveau să se bucure prea mult de prezența în sânul familiei a acestui rod dumnezeiesc, nu aveau să-și odihnească bătrânețile pe ajutorul ei, căci trebuiau să se despartă. Fecioara fusese făgăduită lui Dumnezeu înainte de naștere. Când prunca a ajuns la frageda vârstă de 3 ani, au luat-o și au dus-o la templul din Ierusalim. Acest locaș măreț, lucrat în marmură albă și aurit, zidit pe muntele Moria, unde Avraam a voit să aducă pe fiul său Isaac jertfă lui Dumnezeu, era locul cel mai sfânt al evlaviei poporului evreu. Aici veneau din toate colțurile Palestinei credincioși să aducă jertfe, aici slujeau leviți, preoți și arhierei, aici se propăvăduia Legea lui Dumnezeu și se tâlcuiau profețiile Vechiului Testament. În jurul templului era organizată o obște de fecioare, care, asemenea calugărițelor din Biserica noastră, trăiau în ascultare, muncă și rugăciune. În această obște a fost adusă și tânăra Fecioară Maria.
Adusă în Templul Domnului
Iconografia creștină zugrăvește în chip cu totul minunat acest eveniment dumnezeiesc din viața Sfintei Fecioare Maria. Ea merge spre templu îmbrăcată în haină albă, cu cunună de flori pe cap și cu lumânare aprinsă în mână, fiind însoțită de părinții ei și de alte fecioare frumos împodobite: „Veni-vor fecioare în urma ei” (Psalm XLIV, 14).
La intrarea în templu, Sfânta Fecioară Maria a fost întâmpinată din îndemn dumnezeiesc de însuși arhiereul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Primind-o în brațele arhierești și cunoscându-i rolul pe care avea să-l împlinească în opera de mântuire a neamului omenesc, prin nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a dus-o în Sfânta Sfintelor, care era locul cel mai sfânt al templului, asemenea altarului bisericilor creștine, unde numai arhiereul avea voie să intre o singură dată pe an. Aici, în Sfânta Sfintelor, arhiereul Zaharia, fiind luminat de Duhul Sfânt, a zis profetic: „Marie, Dumnezeu a binecuvântat numele tău între toate neamurile!”, arătând prin aceste cuvinte că ea va deveni vasul ales de Dumnezeu în care se va pregăti rodul mântuirii noastre. Apoi, a dat-o în grija fecioarelor mai mari și a prorocițelor, printre care era și Ana, fiica lui Fanuil, pe care o vom găsi tot aici și la Întâmpinarea Domnului (Luca II, 36). Ele au învățat-o tainele vieții sfinte și bineplăcute lui Dumnezeu. Acolo a trăit Sfânta Fecioară Maria în post și rugăciune, în ascultare și muncă, în vorbiri tainice cu Dumnezeu.
Lucrul, rugăciunea, smerenia şi ascultarea
Sfânta Tradiție ne mărturisește că Fecioara Maria era atât de harnică, cuminte și iscusită în arta broderiei, încât lucra cele mai frumoase veșminte pentru preoții templului, iar când arhiereul a voit să se facă o nouă perdea pentru Sfânta Sfintelor, a încredințat această muncă preaaleasă Fecioarei Maria. Altă preocupare sfântă sufletului ei era rugăciunea. Când Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu din cer să-i aducă marea veste că va zămisli pe Mântuitorul lumii, Fecioara Maria era îngenuncheată la rugăciune.
Sfânta Fecioară Maria nu împletea numai lucrul cu rugăciunea, ci și smerenia cu ascultarea, pentru că acestea sunt virtuțile cele mai plăcute lui Dumnezeu. Frumusețea sufletească și sfințenia mai presus de fire a vieții Fecioarei Maria erau cunoscute încă din raiul primilor oameni. Ea este „femeia” despre care le vorbește Dumnezeu strămoșilor noștri Adam și Eva căzuți sub osânda păcatului neascultării. Ea este femeia prezisă de Dumnezeu că va naște pe Cel „care va zdrobi capul șarpelui” (Facere III, 15). Despre ea vorbește prorocul Isaia când spune că din „Fecioara se va naște Emanuil, care înseamnă: cu noi este Dumnezeu” (Isaia VII, 14).
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”
Sfânta Fecioară Maria este cinstită și lăudată în imnurile noastre bisericești, care ne arată marele rol pe care l-a avut în actul mântuirii noastre. Ea este asemănată cu luceafărul dimineții. Precum el anunță sfârșitul întunericului nopții, ivirea zorilor și apropierea răsăritului soarelui, la fel și intrarea Sfintei Fecioare în templul din Ierusalim vestește apropierea risipirii întunericului păcatelor și al fărădelegilor, prin venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Soarele dreptății. Ea a fost asemănată cu scara văzută de Patriarhul Iacov, pe care îngerii lui Dumnezeu coborau pe pământ și se suiau la cer. La fel și Fecioara Maria, prin viața ei curată, a unit cerul cu pământul, ca Dumnezeu să se pogoare la neamul omenesc, să-l mântuiască. Ea a fost asemănată cu stâlpul cel de foc care a condus pe poporul lui Irod prin pustiul Sinai, a fost numită turnul fecioriei, fiind asemănată, pentru curăția ei, cu turnurile de apărare ale cetăților, pe care nici armatele cele mai puternice nu pot să le cucerească. Este corabia care duce de pe pământ la cer sufletele credincioșilor și podul care ne trece din viața aceasta la cea veșnică.
Viața noastră are însă multe ispite care încearcă să împiedice pe cei care se consacră oricărui ideal. Dar aceste ispite pot fi ușor biruite dacă ne punem toată nădejdea, credința și dragostea în Maica Domnului. Ispitele n-au putere asupra celor care își pun nădejdea în Fecioara Maria, apărătoarea noastră cea fierbinte și grabnic ajutătoare, ea ne ocrotește ca pe niște fii iubiți, pentru a dobândi ajutorul ei cel sfânt ni se cere o dăruire totală, trup și suflet lui Dumnezeu. Această dăruire ne curăță, ne înalță, ne apropie de cetele sfinților, ajutându-ne să nu răsplătim binele cu rău, să iubim nu numai pe cei care ne iubesc, ci și pe cei care ne urăsc, să ne rugăm Maicii Domnului ca și ei să se mântuiască. Făcând așa, vom merge pe urmele Fecioarei Maria și vom avea fericirea să fim cu ea în Împărăția cerurilor, lângă Fiul ei cel iubit: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.