„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Ziua Drapelului Naţional la Craiova
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a participat vineri, 26 iunie, la Ziua Drapelului Naţional. Evenimentul a fost marcat la Craiova, printr-un ceremonial militar - religios organizat în Piaţa Tricolorului din centrul municipiului.
De joi, 25 iunie, drapelul naţional a fost coborât de pe catarg şi depus la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, unde a fost săvârşită o slujbă de sfinţire. Vineri, 26 iunie, în ziua de cinstire proclamată prin lege, tricolorul a fost ridicat din nou pe catarg, în faţa reprezentanţilor autorităţilor locale, a Gărzii de onoare şi a câtorva zeci de cetăţeni ai urbei, în acordurile Imnului Naţional. În cadrul ceremonialului, un sobor format din preoţii militari ai Garnizoanei Craiovei şi preoţi de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei a rostit rugăciuni de binecuvântare a drapelului naţional.
Prezent la eveniment, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a vorbit celor prezenţi despre semnificaţia şi importanţa drapelului naţional. „Acolo unde este drapelul naţional este şi ţara noastră, moşii şi strămoşii noştri. Pe drapel s-au scris de-a lungul timpului cuvinte săpate în slove de aur, precum: «Libertate, Egalitate, Fraternitate», sau «Sub acest semn vei învinge», cuvinte ce vin de la Sfântul Constantin cel Mare şi de la mama sa Elena. Apoi, pe drapel s-a scris că nimic nu se poate realiza fără Dumnezeu: «Nihil sine Deo». Pentru că în drapel noi ataşăm credinţa strămoşească şi tot ce ţine de bogăţia culturală, spirituală şi naţională a acestui popor. Prin urmare, drapelul naţional ne adună în jurul său şi ne îndeamnă la unitate şi frăţietate. El ne cuprinde pe toţi şi în culorile lui regăsim valorile şi virtuţile pe care ni le-au transmis înaintaşii noştri”, a spus IPS Irineu.
În cadrul ceremonialului a avut loc şi decorarea drapelului de luptă al Batalionului 20 Infanterie „Dolj”, cu „Ordinul Naţional pentru merit în grad de Cavaler, cu însemn de război pentru militari”, precum şi decorarea drapelului de luptă al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, cu „Ordinul Naţional pentru merit în grad de Ofiţer, cu însemn de război pentru militari”. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare şi a Muzicii militare.