Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
1 iunie, ziua bonurilor fiscale câştigătoare
Bonurile fiscale în valoare de 509 lei din data de 1 iunie au fost extrase ca fiind câştigătoare la prima etapă a Loteriei bonurilor fiscale desfăşurată duminică, 19 iulie. La această extragere lunară au participat toate bonurile emise în luna iunie. Ulterior, dacă vor fi revendicate mai mult de 100 de premii, printr-o altă extragere vor fi desemnaţi maximum 100 de câştigători, fondul de premiere fiind de 1 milion de lei. Cei care au bonuri câştigătoare trebuie să depună cererile de revendicare în maximum 30 de zile de la extragere, începând chiar cu ziua următoare acesteia, cu bonul fiscal câştigător în original, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF. Un bon fiscal este considerat câştigător dacă a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat, prezintă numărul de ordine, data şi ora emiterii. Pentru bonurile din iulie, extragerea loteriei se va organiza la 16 august. (Oana Nistor)