Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
156 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească
La Iaşi, dar şi în alte locuri din ţară, s-a sărbătorit sâmbătă, 24 ianuarie, împlinirea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment care a stat la baza formării statului român modern. Cu această ocazie, personalităţile prezente în Piaţa Unirii din oraş au evocat spiritul şi măreţia unor oameni de stat precum Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu, făcând totodată apel la solidaritate şi unitate.
Mii de ieşeni şi-au arătat recunoştinţa pentru faptele înaintaşilor, venind cu mic, cu mare în Piaţa Unirii din oraş să se prindă în hora bucuriei, a speranţei şi a unităţii. La manifestările de sâmbătă ce au cuprins o slujbă de Te Deum, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, un ceremonial militar, dar şi depunerea de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au participat şeful statului, domnul Klaus Werner Iohannis, premierul Victor Ponta, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului României, dar şi primarii oraşelor înfrăţite cu Iaşiul - Chişinău şi Cernăuţi.
În cuvântul rostit în faţa miilor de ieşeni prezenţi în piaţă, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan a evocat importanţa momentului istoric de la 24 ianuarie 1859, subliniind, totodată, direcţiile către care ar merge mai-marii făuritori ai Unirii dacă ar acţiona în contextul României de astăzi: „Cu certitudine ar acţiona în trei direcţii: sănătatea spirituală şi biologică a românilor, pentru care nici un preţ nu e prea mare, naşterea de copii pentru supravieţuirea naţiei, pentru care nici un preţ nu este prea mare, şi aducerea în libertate acasă a Basarabiei şi a celor plecaţi la muncă în afară, fără de care o Românie puternică nu poate fi“. Totodată, Înaltpresfinţia Sa a subliniat condiţiile care au făcut posibile făurirea Unirii de la 1859: „Pentru Dumnezeu şi ţara lor, ei au ştiut să împlinească două lucruri rar întâlnite din păcate în istoria noastră, întâi să depăşească orgoliile personale, ambiţiile de grup şi interesele regionale şi apoi să asculte vocea poporului şi să-l urmeze întocmai chiar dacă viitorul neamului era proiectat atunci altfel de mai-marii vremii“.
În Piaţa Unirii din Iaşi s-a făcut sâmbătă apel la înţelegere, la toleranţă şi unitate, amintindu-se de vorbele făuritorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, care spunea că „doar pacea dintre noi şi doar iubirea dintre fiii acestei naţiuni pot să ne întărească să ridicăm patria noastră“.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a evocat momentul istoric de la 24 ianuarie 1859, subliniind, în acelaşi timp, nevoia de solidaritate în jurul unor idei, al unor interese esenţiale pentru naţiunea română. „Şi atunci liderii au avut mari dificultăţi în a se solidariza în jurul unor interese esenţiale, al unor idei, dar au reuşit să finalizeze cu succes un astfel de proiect fundamental. Pentru asemenea reuşită este nevoie de viziune, de renunţare la orgolii, la mărunte interese personale sau partizane. Este nevoie de curaj şi acţiune. Cu gândul la înaintaşi şi la domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, cred că cea mai importantă lecţie a evenimentului de acum 156 de ani este puterea solidarităţii, priceperea de a construi un consens în jurul unui ideal naţional“, a susţinut preşedintele.
În continuare, cei prezenţi la manifestări au putut admira ţinuta militarilor de la diferite arme care au defilat prin centrul Iaşiului şi s-au bucurat de cântecele populare româneşti interpretate de mari artişti din stânga şi din dreapta Prutului.
Un moment important s-a petrecut la Mănăstirea „Trei Ierarhi“, unde, după ce s-au depus coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, primarii oraşelor înfrăţite Iaşi, Chişinău şi Cernăuţi au semnat, în Sala Gotică a mănăstirii, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teofan, un acord de colaborare în domeniul educaţiei, culturii şi administraţiei.
O parte dintre miniştrii prezenţi la Iaşi au asistat sâmbătă după orele amiezii şi la evenimentele organizate cu ocazia Unirii Principatelor Române la Focşani, acolo unde peste o mie de persoane s-au prins în hora unirii. (Oana Nistor)