Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
24% din absolvenţi au promovat bacalaureatul de toamnă
Ministerul Educaţiei a transmis marţi că 24,1% din absolvenţii de clasa a XII-a au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea august-septembrie. Conform statisticilor MECS, în această a doua sesiune au promovat 10.779 de absolvenţi de clasa a XII-a, din totalul celor 44.759 de candidaţi prezenţi. În funcţie de promoţia absolvită, 8.097 (75,1%) de candidaţi promovaţi provin din promoţia curentă, iar 2.682 (24,9%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu rata de promovare înregistrată înainte de contestaţii în aceeaşi sesiune a anului trecut (22,27%), se constată o creştere de 1,83%. „Este o creştere uşoară a proporției celor care au reuşit în cea de-a doua sesiune a bacalaureatului şi nu s-au înregistrat situaţii speciale”, a declarat ministrul educaţiei Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.
Dintre candidaţi promovaţi, cei mai mulţi (6.089) s-au situat în segmentul de medii 6 - 6,49. Nu a fost consemnată nici o medie de 10. Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală necesară pentru promovarea bacalaureatului este minimum 6, precizează MECS. Pe judeţe, cele mai mari rate de promovare - peste 30% - s-au înregistrat în Alba (35,81%), Iaşi (34,15%), Cluj (33,09%), Harghita (30,90%) şi Caraş-Severin (30,38%).