Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
40% dintre vehiculele verificate în trafic au probleme tehnice
În primul semestru al acestui an, Registrul Auto Român (RAR) a verificat 41.920 de vehicule, procentajul vehiculelor neconforme din punct de vedere al siguranţei rutiere fiind de 40,2%, iar cel al vehiculelor care prezintă pericol iminent de producere a unor accidente de 5,56%. „În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate de către lucrătorii de Poliţie Rutieră, pe primul semestru al anului 2015 acestea au fost în număr de 15.556, permise reţinute - 426, 11.853 certificate de înmatriculare reţinute, 80 vehicule imobilizate şi 34 de dovezi de efectuare a ITP anulate de inspectorii RAR”, a anunţat Registrul Auto Român într-un comunicat pentru Mediafax. Oficialii RAR au precizat că procentele nu pot fi generalizate la nivelul întregului parc auto naţional deoarece au fost oprite doar maşini suspectate ca fiind neconforme. „Selectarea şi oprirea autovehiculelor în trafic se fac având criteriu principal existenţa unor indicii vizuale cu privire la neconformitatea acestora”, au afirmat reprezentanţii RAR. Cele mai dese neconformităţi, în prima parte a acestui an, au fost la instalaţia electrică, de iluminare, semnalizare şi auxiliară, emisii poluante, punţi, jante, anvelope, suspensie, vizibilitate, sistem de frânare.