Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
600 de blocuri reabilitate gratuit
Pachetul cuprinzând un număr de 596 de blocuri, ce urmează să fie reabilitate termic în cadrul programului de creştere a performanţei energetice în 2012, a fost deja aprobat de Administraţia locală a sectorului 2. Primarul Neculai Onţanu asigură că 65% din blocurile sectorului vor fi reabilitate termic.
"Conform procedurilor, în toamnă vor începe efectiv lucrările, termenul de execuţie fiind, în medie, de jumătate de an", a declarat pentru b365.ro primarul sectorului 2, Neculai Onţanu. Primăria sectorului 2 a mai lansat pe SEAP anunţurile pentru atribuirea lucrărilor de execuţie a unui pachet de 245 de blocuri ce ar urma să fie anvelopate până la sfârşitul acestui an, în cea mai mare parte. În acest caz, investiţia va fi acoperită dintr-un credit de 60 milioane de euro de la BEI (Banca Europeană de Investiţii). "Până la sfârşitul lunii vor mai fi finalizate procedurile de licitaţie, termenul de execuţie fiind cuprins între 4-7 luni, funcţie de caz", a declarat pentru b365.ro primarul Onţanu. Administraţia locală sector 2 a preluat şi cota parte de 20% ce revine asociaţiilor de proprietari pentru reabilitarea termică a blocurilor, astfel că izolarea apartamentelor se face, în prezent, fără contribuţia financiară a locatarilor. În unele cazuri, Primăria va suporta din bugetul propriu inclusiv costurile ce revin Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru programul de creştere a performanţei energetice a blocurilor.