Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
A fost promulgată Legea privind anularea unor obligaţii fiscale
Codul de procedură fiscală şi Legea privind anularea unor obligaţii fiscale au fost promulgate de preşedintele statului, Klaus Iohannis. Actele normative prevăd anularea unor diferenţe de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Legea se referă şi la anularea obligaţiilor fiscale pentru salariaţii care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Totodată, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014 şi neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (Oana Nistor)