Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Adunare publică pentru susținerea familiei tradiționale la Oradea
Peste 10.000 de persoane, de etnii și confesiuni diferite, s‑au adunat în Piața Unirii din municipiul Oradea, sâmbătă, 22 octombrie 2016, exprimându‑și public susținerea pentru familia tradițională și pentru proiectul legislativ de modificare a articolului 48 din Constituția României referitor la familie, proiect în favoarea căruia s‑au strâns peste 3 milioane de semnături, în vederea organizării unui referendum la nivel național. Pe plan local, mai mult de 100.000 de bihoreni au semnat pentru definirea familiei în Constituția României.
Coaliția pentru Familie, organizatorul Adunării publice din Oradea, susținută de toate confesiunile creștine din România, solicită Parlamentului României să adopte în procedură de urgență inițiativa legislativă de modificare a articolului 48 din Constituția României în sensul definirii familiei astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor.”
Coaliția pentru Familie, o mișcare civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, sprijinită de toate cultele creștine din România, în numele celor 3 milioane de români care au semnat pentru revizuirea Constituției, solicită instituțiilor statului român, respectiv Curtea Constituțională, Parlament, Guvern, Președinție, să organizeze, odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, referendumul pentru modificarea Constituției.
La manifestare au participat și au luat cuvântul lideri și reprezentanți ai tuturor confesiunilor creștine din județul Bihor: Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, Excelența Sa László Böcskei, Episcop Romano‑Catolic de Oradea, pr. Antoniu Chifor, Vicar episcopal la Episcopia Greco‑Catolică de Oradea, Petru Vidu, președintele Comunității Baptiste, Ioan Moldovan, președintele Comunității Penticostale, Budai Lajos, reprezentând Convenția baptistă maghiară, prof. univ. dr. Paul Negruț, rectorul Universității Emanuel din Oradea, ș.a.
În cadrul manifestării, Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei a susţinut un cuvânt: „Pace tuturor! Iubiți frați și surori, noi nu suntem aici pentru că am fi împotriva cuiva. Noi respectăm libertatea pe care Dumnezeu a dăruit‑o omului prin creație, dar credem că libertatea care nu este dublată de responsabilitate aduce după sine anarhia. Suntem aici pentru că noi toți credem și mărturisim că Dumnezeu a lăsat în creație, încă de la început, legi puternice, solide, statornice. Legile pe care Dumnezeu le‑a așezat în creație încep în paradis, unde Dumnezeu l‑a creat pe Adam și i‑a dăruit‑o pe Eva și le‑a poruncit: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și‑l stăpâniți». Principiile după care funcționează universul sunt lăsate de Dumnezeu în creație dintru început și vor fi așa până când se va arăta «cerul nou și pământul nou». Noi toți știm că Dumnezeu a poruncit: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să‑ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ». Cine nu este de acord cu aceste adevăruri imuabile? Prințul întunericului, părintele și domnul minciunii.
Din acest motiv, lupta noastră este, în primul rând, spirituală: «acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post» și cu multă smerenie, pentru că diavolul nu este în stare de așa ceva. De aceea a și căzut din înalt și Domnul Iisus Hristos l‑a văzut ca un fulger prăbușindu‑se din cer în adânc. Să ascultăm, prin urmare, glasul profetului de odinioară, care îi chema pe niniviteni la pocăință pentru a le fi salvată cetatea. Nu ne putem juca cu Dumnezeu, cu adevărul Său, cu dreptatea Sa. Noi, oamenii, putem să ne păcălim unii pe alții, pe Dumnezeu, însă, niciodată.
De aceea, iubiți frați și surori, prin pocăință, prin umilință, să mărturisim înaintea lui Dumnezeu, nu pentru dreptățile noastre, că nu am făcut nimic vrednic pe pământ, nu pentru merite, că nu le avem, sau pentru virtuți pe care nu ni le cunoaștem, ci pentru credința poporului lui Dumnezeu, pentru credința părinților noștri, pentru credința moșilor și strămoșilor noștri care au trăit, s‑au rugat și s‑au mântuit pe pământul acesta binecuvântat.
Să implorăm, să invocăm binecuvântarea lui Dumnezeu: Doamne, binecuvintează România! Doamne, binecuvintează pământul pe care ai rânduit să ne naștem și să trăim și în care ne vom întoarce când Tu vei hotărî! Doamne, mântuiește poporul tău și binecuvintează moștenirea ta! Luminează‑i pe conducători, dăruiește‑le înțelepciune și pricepere ca să ia cele mai potrivite decizii, după voia Ta cea sfântă! Fie ca Biruitorul morții, Domnul nostru Iisus Hristos, a Căruia este biruința în vecii vecilor, să ne ajute, să ne îmbrace cu putere de Sus, să ne dăruiască sfântul curaj al mărturisirii adevărului nostru de credință, în puterea, în lucrarea, în dragostea și în binecuvântarea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin! Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți cu dragostea Sa cea sfântă. Amin!”
De asemenea, a fost prezent și a adresat un cuvânt de mulțumire pentru susținere și încurajare în cadrul manifestării Ioan Șolea, președintele Asociației Părinți pentru Ora de Religie, filiala Buzău, și membru în comitetul central al Coaliției pentru Familie, care a fost mandatat să prezinte dorința fermă a orădenilor, de fixare a datei referendumului odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, la instituțiile superioare ale Statului Român.
Din întreg cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei au venit și au luat parte la manifestare un mare număr de clerici, preoți, ieromonahi și diaconi, monahi și monahii, elevi și cadre didactice de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, studenți și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă îEpiscop Dr. Vasile Coman” din Oradea, membri din Asociația Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bihor, doamne din cadrul Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei și numeroși dreptcredincioși ai Bisericii strămoșești din Bihor. În cadrul programului Adunării publice, un cor format din elevi și studenți teologi ortodocși, dirijați de părintele conf. univ. dr. Mihail Brie, secondat de părintele arhid. prof. Ștefan Lakatos, a cântat imnul îCu noi este Dumnezeu”.
Spre bucuria celor prezenți și ca un semn al speranței, au fost prezenți la adunarea publică din Oradea și membrii familiei Bodnariu, Marius și Ruth împreună cu cei cinci copii ai lor, care au fost separați forțat de părinți, în luna noiembrie a anului 2015, în urma unor decizii ale autorităților locale norvegiene, în sprijinul cărora, dar și a altor familii aflate în situația acestora, a fost organizată o manifestare de solidaritate, tot în Piața Unirii din Oradea, în ziua de 23 ianuarie 2016.
Urmează ca astfel de adunări publice să aibă loc în mai multe orașe din întreaga țară.