Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Apicultorii solicită reducerea TVA la miere
Reducerea TVA la miere va duce la diminuarea evaziunii fiscale din sector, estimată la 35%-40%, dar şi la creşterea consumului de produse apicole pe piaţa internă, în condiţiile în care datele statistice arată că românii consumă printre cele mai scăzute cantităţi de miere din Europa.
„Acum evaziunea fiscală în domeniu a ajuns la 35%-40%, se face evaziune şi în sectorul de utilaje, şi pe ceea ce se vinde la colţ de stradă sau în târguri de miere. (...) Cred că un nivel de TVA între 5% şi 10% este unul acceptabil, pentru că 24% este mult prea mult“, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), domnul Ioan Fetea, care a precizat că ACA sprijină introducerea caselor de marcat la târguri pentru a fiscaliza toate standurile şi pentru a putea oferi consumatorilor bonuri de casă. Ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii s-a deschis ieri pe platforma apicolă din Băneasa, bucureştenii fiind aşteptaţi până duminică, în intervalul orar 10:00 -18:00, să achiziţioneze o gamă diversificată de produse apicole şi suplimente nutritive propusă de cei peste 100 de expozanţi. (Oana Nistor)