Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este prilej de bucurie, pentru că zilele acestui Mare Praznic al Dreptei Credințe, Ortodoxia, sunt nelucrătoare, zile de odihnă şi de cugetare. Pentru că, întotdeauna,
Aproape un milion de persoane cu dizabilităţi
În România sunt declarate cu dizabilități aproape un milion de persoane, a declarat Monica Solomie, director adjunct la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, la o conferinţă.
Potrivit acesteia, Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială este implicată în verificarea a tot ce înseamnă accesibilitate pentru aceste persoane în hoteluri sau în mijloace de transport, mai puţin cele ale CFR, pentru care „a existat până la un moment dat o derogare din partea Comisiei Europene, de care România s-a prevalat”. (C.Z.)



.jpg)