Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Autorităţile reiau distribuţia ajutoarelor alimentare de la UE
Primăriile de sector au reînceput distribuirea produselor alimentare din fonduri de la Uniunea Europeană. Familiile cu venituri mici, şomerii, persoanele singure sau cele cu handicap vor primi 27 kg de produse alimentare.
Autorităţile locale distribuie ajutoare alimentare din fonduri de la Uniunea Europeană, beneficiarii urmând să se prezinte la centrele de distribuţie în funcţie de programarea aferentă literei cu care începe numele de familie.
Vor primi ajutoare alimentare familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor social, cele beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii, pensionarii beneficiari de indemnizaţie socială şi pensionarii cu venituri din pensii sau din pensii cumulate sub 400 de lei/lună, şomerii neindemnizaţi înregistraţi la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi cei cu indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de până la 400 de lei, persoanele beneficiare de drepturi speciale, dacă nu realizează alte venituri şi al căror cuantum cumulat se află sub 400 de lei/lună. Potrivit agenţiei de presă Agerpres, fiecare beneficiar va primi 27 kg de produse alimentare ambalate în două cutii de carton identice ce conţin: 4 l ulei, 4 kg zahăr, 6 kg făină, 6 kg mălai, 0,8 kg paste făinoase (două pungi), 2,4 kg conserve din carne de porc (opt cutii), 1,8 kg conserve din carne de vită în suc propriu (şase cutii), 2 kg conserve cu pateu de ficat (zece cutii).
În sectorul 1 distribuirea alimentelor a început la sfârşitul anului trecut şi continuă la sediul Poliţiei Locale sector 1 din strada Pajurei nr. 13. La rândul său, Primăria sectorului 2 a anunţat distribuirea acestor ajutoare începând de ieri. La sectorul 2 s-a primit luni, 5 ianuarie, o primă tranşă de 150 de tone de alimente pentru aproximativ 5.500 de persoane, urmând ca restul să fie distribuite eşalonat în perioada următoare.
Distribuirea ajutoarelor alimentare din sectorul 2 se va face la mai multe centre ale primăriei acestei zone administrative, pentru prevenirea formării cozilor: bulevardul Basarabia nr. 151, bulevardul Gării Obor nr. 12, şos. Pantelimon nr. 255, str. M. I. Glinka nr. 7.
La rândul său, Primăria sectorului 3 a anunţat că acordarea alimentelor de la Uniunea Europeană ce sunt prevăzute în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (PEAD) 2014 se face pe bază de programare, care se poate face până pe 31 ianuarie la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 3.
La Primăria sectorului 6 distribuirea produselor alimentare din cadrul PEAD 2014 va începe de astăzi, 7 ianuarie, la punctele de lucru din bd. Iuliu Maniu nr. 101, str. Bascov nr. 14-18, în cadrul Complexului de Servicii de Recuperare, str. Drumul Sării nr. 2 şi str. Murguţa nr. 2, beneficiarii fiind repartizaţi în funcţie de prima literă a numelui de familie.
Persoanele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate însă nu se regăsesc pe listele obişnuite se pot înscrie pe liste suplimentare. Conform recomandărilor UE, listele suplimentare se trimit Ministerului Muncii pentru validare, iar apoi, persoanele eligibile îşi pot ridica pachetele cu alimente din centrele de distribuţie ale primăriilor.
Şi în ţară continuă distribuţia de alimente, de exemplu la Galaţi peste 75% dintre beneficiari au intrat în posesia ajutoarelor. (Oana Nistor)