Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bani pentru investiții în agricultura românească
Românii care vor să dezvolte afaceri în agricultură pot accesa fonduri prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat zilele trecute de Comisia Europeană. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin, a anunțat că în luna iunie vor fi lansate deja toate măsurile de finanțare, astfel încât persoanele interesate să poată începe demersurile pentru accesarea de fonduri.
Programul Național de Dezvoltare Rurală a fost trimis din 2014, România fiind una dintre primele țări membre ale Uniunii Europene care a trimis acest document Comisiei Europene, de aceea a și fost aprobat atât de rapid.
„Adoptarea oficială a Comisiei Europene ne permite ca în cel mai scurt timp să lansăm toate măsurile de finanțare, lucru care se va întâmpla în cursul lunii iunie. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este pregătită să primească proiecte în sesiune continuă, ceea ce constituie o noutate față de programul anterior. Noul program vine cu o serie importantă de simplificări procedurale, care va permite o accesare mult mai facilă și direcționată spre cei care au efectiv nevoie de finanțare”, a precizat Daniel Constantin, citat într-un comunicat remis marți Agerpres.
În data de 26 mai 2015, Comisia Europeană a transmis României decizia oficială de aprobare a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Țara noastră are alocată prin PNDR 2014-2020 o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite țării noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuția națională. Noul program destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 15 măsuri de finanțare, iar creșterea productivității agroalimentare și integrarea producției naționale în lanțuri alimentare reprezintă cele două obiective majore urmărite în noul PNDR. „Comisia Europeană a aprobat 24 programe de dezvoltare rurală (PDR-uri) suplimentare vizând îmbunătățirea competitivității agriculturii UE, protecția mediului rural și a climei, precum și consolidarea structurilor economice și sociale ale comunităților rurale în perioada de până în 2020. Se estimează că programele adoptate astăzi (marți - n.r.) vor crea peste 40.000 de locuri de muncă în zonele rurale și aproximativ 700.000 de locuri de formare pentru a încuraja inovarea, transferul de cunoștințe, practicile agricole mai durabile și întreprinderi mai puternice în mediul rural. Se pune la dispoziție o finanțare în valoare de 27 miliarde de euro din bugetul UE, cofinanțată de alte fonduri publice la nivel național/regional și/sau de fonduri private“, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Programele aprobate au fost depuse de Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Irlanda, Italia, România, Spania, Suedia și Regatul Unit.
Potrivit datelor Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), plățile totale efectuate până în prezent din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 au depășit 7,6 miliarde de euro pentru proiecte de investiții și pentru decontarea plăților directe către fermieri, iar România a ajuns la un grad de absorbție a fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală de peste 84%.
Valoarea totală a PNDR 2007-2013 a fost de 9,32 miliarde de euro, din care 6,14 miliarde de euro au fost alocați proiectelor de investiții prin 12 măsuri și trei scheme de stat, iar 3,18 miliarde de euro pentru plăți directe prin patru măsuri. (Mariana Bahcevan)